Dinamo, aproape de o lovitură de imagine importantă - Legenda care negociază venirea la clubul din Ștefan cel Mare

Dinamo București se află într-o situație mai mult decât complicată, cu un singur punct acumulat în Liga 1 în ultimele cinci meciuri. Venirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică nu pare să fi readus și pofta de victorii, dar clubul din Ștefan cel Mare pregătește o mutare importantă pentru a relansa imaginea echipei.

Florin RaducioiuFoto: AGERPRES

Florin Răducioiu (51 de ani), mare glorie a clubului roș-alb, negociază deja cu Dinamo preluarea atribuțiilor de director sportiv. Conform GSP, dacă miercuri nu intervine nimic în cadrul tratativelor cu Iuliu Mureșan (administratorul societății), Răducioiu va fi anunțat ca noul team-manager al clubului.

„Normal că vreau să ajut, normal că vreau să mă duc la Dinamo. Nu vin să iau banii de la Dinamo, clubul trebuie redresat. Vreau să ajut cum pot în momentele astea grele. Nu mă interesează banii, vin să ajut, să am o colaborare bună cu jucătorii, cu staff-ul, cu cei implicați. Miercuri o să fie întâlnirea decisivă și vreau să iau cea mai bună decizie.

Vin cu inima deschisă la Dinamo, chiar dacă s-a creat un adevărat subiect pe venirea mea acolo. Mircea este singurul om care m-a căutat în ultimii ani și îi mulțumesc.

Am avut cu el o întâlnire și am pus doar două condiții. Dacă ele vor fi respectate, atunci din punctul meu de vedere nu o să fie niciun fel de problemă. Dacă ne înțelegem, vin pentru Dinamo și pentru Mircea Rednic”, a transmis Răducioiu.

Componentul "Generației de Aur" a mai lucrat la Dinamo în perioada 2006/2007, ca director sportiv, în primul mandat al lui Mircea Rednic în Ștefan cel Mare.

Dinamo București se află pe penultima poziție în Liga 1, cu doar șapte puncte acumulate în 12 partide disputate.​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid  a căzut  de la etajul 11 al unei clădiri
Superliga
10:59

Citește mai mult

„CNA trebuie să ia modelul Franței” Vicepreședintele CNA explică diferența dintre OTV, căreia i s-a retras licența, și Realitatea Plus,  pe care Becali o vrea închisă
Media
10:18

„Niciuna nu arată a campioană”   Iosif Rotariu  critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
Superliga
11:43

Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
Opinii
15.04

Știri ultima oră
12:23
Radu Naum Gigi, centru atacant
Radu Naum Gigi , centru atacant
10:59
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unei clădiri
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unei clădiri
11:43
„Niciuna nu arată a campioană” Iosif Rotariu critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
„Niciuna nu arată a campioană” Iosif Rotariu critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
12:02
Sancțiuni după Lazio - AS Roma Suporterii, interziși la meciurile din deplasare + decizie extremă: meciurile cu risc ridicat nu se mai joacă seara
Sancțiuni după Lazio - AS Roma  Suporterii, interziși la meciurile din deplasare + decizie extremă : meciurile cu risc ridicat nu se mai joacă seara
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
„Nu a fost cea mai bună zi” Hansi Flick, după ce Barcelona a fost la un pas de  eliminare  în Liga Campionilor: „Nu e ușor să joci cu Dortmund”
Liga Campionilor
09:52

Meci de gală pe Wembley  Usyk și Dubois,  negocieri pentru o revanșă cu toate centurile pe masă!
Box
11:33

Confuzie maximă la Aston Villa - PSG  VIDEO:   Ce s-a auzit  pe stadion înainte de începutul meciului din sferturile Ligii Campionilor
Liga Campionilor
10:28

Dembele, furios după Villa - PSG  VIDEO:  Francezul  a vrut să refuze  trofeul pentru „Omul meciului” » Discurs dur la final: „Am crezut că suntem deja calificați!”
Liga Campionilor
10:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
16.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %