- De 4 ani rulează același film, dar lumea nu se plictisește. Câștigă mereu FCSB, băieții (mai) buni. Dinamoviștii nu sunt băieții răi, ci băieții mai slabi.
Meciurile dintre Dinamo și FCSB au început să semene cu „Singur acasă”. Amândouă rulează neîntrerupt de zeci de ani.
Deși se cunoaște deznodământul în ambele - copilul îi ridiculizează pe tâlhari, iar FCSB câștigă de fiecare dată - filmul și derby-ul fac audiență excelentă.
Oricât ar fi de prăfuită pelicula cu Macaulay Culkin și oricât de slab ar fi nivelul derby-ului, lumea se uită convinsă că triumful binelui asupra răului nu are vârstă. Pentru foarte mulți compatrioți FCSB este binele.
Jumătate de echipă avea cârcei
Întrebarea era când, nu dacă Dinamo va ceda în fața campioanei. 30 de minute, alb-roșii sunt competitivi, combină, aleargă, se implică.
Apoi încep problemele. Nu este normal ca prin minutul 60 jumătate de echipă să aibă cârcei, printre suferinzi numărându-se inclusiv portarul Roșca.
Diminuarea fizică a elevilor lui Zeljko Kopic mai înseamnă ceva. Este semnul unei inferiorități fotbalistice evidente. Când ai o tehnică slabă încerci să compensezi consumând prea multă energie. Te agiți și te rupi.
Pseudo-fotbaliștii lui Dinamo
Sunt prea mulți pseudo-fotbaliști acolo la Dinamo. De Sivis știam, îi aprofundasem pasele greșite de 2-3 metri. Tacklingurile ratate, inadecvarea cu faza. Un jucător francez crescut și inițiat în ale fotbalului în Franța, nu în Groenlanda, este o ciudățenie. O capodoperă în sens invers.


Duminica asta însă l-am descoperit cu adevărat și pe Perica. Golul înscris după pasa lui Politic părea să îl fi deblocat. Dar nu, ratarea din minutul 66, cu o execuție nu greșită, nu stângace, ci de ne-fotbalist a fost declanșatorul victoriei fecesebiste.
Sunt greșeli acceptabile și sunt greșeli inacceptabile. Cum a putut produce pepiniera croată un astfel de exemplar, greu de spus. Sigur că nu așteptam ca înaltul Perica, unul dintre preferații lui Kopic (la fel ca Sivis!?), să fie vreun Perisic, dar nici chiar așa.
Încrederea
FCSB și obosită, și măcinată de accidentări are știința de a câștiga meciuri în care evoluează modest. Există acolo nu doar o forță a grupului, ci ceva mai mult care se cheamă conștiința valorii. A consistenței muncii depuse la antrenamente, a încrederii pe care ți-o oferă parcursul european.
Oboseala din Europa League vine la pachet cu o altă perspectivă asupra partidelor din campionatul intern. Nu dispreț față de adversare, doar conștiința că a parcurs un drum lung într-un film mai bun.
CSB nu este „Singură acasă”, ci singura de acasă care se validează cu experiența europeană.