- Zeljko Kopic (47 de ani) e un antrenor „pe vechi”, așa cum îl descriu oamenii care lucrează cu el. Stilul lui e comparabil cu al lui Viorel Hizo, explică sursele.
- Croatul stabilește echipa de start a lui Dinamo încă de la începutul săptămânii și lucrează numai cu titularii până în weekend.
Dinamo ar trebui să treacă la un nivel superior, așa cum a anunțat președintele Andrei Nicolescu. Oficialul a spus că roș-albii vor achiziționa minimum zece jucători în vara aceasta, o jumătate din lotul pentru stagiunea următoare.
De ce Zeljko Kopic seamănă cu Viorel Hizo
Reforma e și dorită, dar și impusă de câteva plecări pe care clubul nu le-ar fi vrut. Homawoo, Selmani sunt la finalul contractelor și vor schimba echipa. Achizițiile au, oricum, rostul de a îmbunătăți un vestiar subțire, nu urmăresc numai să completeze trupa.
Ce se va mai schimba? Munca lui Zeljko Kopic. Croatul de care toți dinamoviștii sunt încântați a semnat recent prelungirea contractului pentru încă trei ani și va continua la București dacă nu o să găsească în perioada următoare o ofertă foarte bună din Turcia ori din Țările Arabe, zone în care și-ar dori să ajungă.
Kopic, 47 de ani, este „un fel de Viorel Hizo”, conform relatărilor din echipă. Care este legătura cu fostul tehnician de la Inter Sibiu, de la Rapid și de la Dinamo?
Zeljko alege titularii încă de luni, marți și lucrează numai cu ei până când vine etapa. Rezervele se pregătesc separat. La fel proceda „Dulăul” și la fel făceau antrenorii din epoca sa, în anii '90.
Antrenorul croat al lui Dinamo procedează ca Victor Pițurcă
Practica aceasta a funcționat într-un sezon în care Dinamo a avut, de fapt doar titulari, nu și un lot. Jucătorii care au completat efectivul au fost tineri lipsiți de nume importante, de CV-uri, de pretenții.
Ei au acceptat ușor metoda lui Kopic, nu au protestat atunci când vedeau că nu aveau legătură cu pregătirea meciului următor.
„Cu un lot valoros și numeros i-ar fi mai greu să lucreze așa, fotbaliștii importanți nu vor accepta să fie dați deoparte”, explică persoane care cunosc foarte bine modul de lucru al croatului.
O altă trăsătură asemănătoare cu stilul vechi de antrenorat: Kopic pune baza în disciplină și în pregătitrea fizică. Jucătorii ajung la Săftica dimineața devreme și petrec acolo prima jumătate a zilei. Obligatoriu, micul dejun e în comun, în cantonament!
E un plan pentru care a insistat Victor Pițurcă în mandatele pe care el le-a avut recent la FCSB și la Craiova. Argumentul lui Pițurcă: „Fotbaliștii din România nu sunt niște profesioniști formați ca aceia din campionatele de top. Și atunci, trebuie să ai cât mai mult timp cu ei ca să-i antrenezi și să-i educi”.