- Dinamo caută un portar cu care să-l înlocuiască pe Adnan Golubovic (29 de ani), de care speră să se despartă în vară
- GOLAZO.ro a aflat că roș-albii sunt interesați de Robert Popa (22 de ani), de la FCU Craiova.
- Robert Popa a fost împrumutat la UTA în prima parte a sezonului și a apărat în 16 partide poarta Aradului. A revenit la formația olteană, dar nu a mai jucat
Surpriza din poarta lui Dinamo influențează și planurile pe care le au „câinii” pentru vara următoare.
Alexandru Roșca l-a înlocuit pe Adnan Golubovic (21 de ani) într-un moment în care slovenul se accidentase și românul s-a descurcat atât de bine încât „vedeta” nu a mai prins un loc de titular.
Robert Popa l-a enervat pe Mircea Rednic
Roș-albii vor să facă o schimbare după sfârșitul acestui sezon: să renunțe la Golubovic și să aducă un alt goalkeeper care să concureze cu Roșca pentru titularizare. Numele la care s-au gândit conducătorii e unul neașteptat: Robert Popa.
El are 22 de ani și e al FCU Craiova. În prima parte a campionatului, Popa a apărat la UTA, unde fusese împrumutat de către olteni. În iarnă, s-a întors la Craiova, pentru care încă nu a mai evoluat în vreo partidă.
Mircea Rednic l-a trimis pe Robert înapoi în Oltenia supărat fiind din cauza unor declarații ale portarului în interviul rapid de după un eșec cu Rapid, 0-2 în Giulești.
„M-am uitat pe InStat și am văzut că am vreo 70 de intervenții în acest sezon. Așa ceva nu e întâmplător, e o dovadă că adversarii șutează, finalizează, numai noi nu suntem capabili”, a spus portarul.
Rednic l-a contrat încă de atunci: „Șuturi pe poartă a avut și Siegrist, de la Rapid, numai că lui i se lipeau mingile de mănuși. Din al meu săreau mingile”. Și apoi i l-a înapoiat pe Popa Craiovei.
Despărțirea de Adnan Golubovic costă 100.000 de euro
În ciuda experienței rele de la Arad, Popa păstrează imaginea unui goalkeeper talentat, cu potențial. El a jucat deja și în naționala de tineret, și pentru lotul U21. Și a adunat deja 97 de meciuri în primele două ligi, la numai 22 de ani!
Provocările pentru dinamoviști vor fi două: să-l convingă pe Adrian Mititelu să le cedeze jucătorul și să negocieze și cu Adnan Golubovic pentru reziliere.
Slovenul are un contract valabil până în iunie 2026, deci încă un an din vara aceasta. Salariul lui: 8.000 de euro lunar. Ca să rezilieze unilateral acordul cu Golubovic, Dinamo ar trebui să-i plătească aproape 100.000 de euro.
Adnan nu este, însă, nici el mulțumit cu statutul de rezervă, mai ales că a rămas pe bancă deși Roșca a mai greșit.