- Dorinel Munteanu (56 de ani) s-a înțeles cu Sepsi OSK și va fi noul antrenor al echipei.
- Fostul tehnician de la Oțelul Galați îl va înlocui pe Valentin Suciu și va prelua echipa începând din această vară.
Suciu va rămâne pe banca lui Sepsi până la finalul actualei stagiuni, așa cum declarase recent și directorul sportiv, Attila Hadnagy.
Dorinel Munteanu, noul antrenor al lui Sepsi OSK
Potrivit informațiilor GOLAZO.ro, Dorinel Munteanu s-a înțeles cu clubul patronat de Laszlo Dioszegi pentru preluarea funcției de antrenor principal.
Cele două părți au stabilit toate detaliile, urmând ca „neamțul” să semneze contractul.
Fostul antrenor al gălățenilor va prelua echipa din vară, la finalul sezonului, după ce Valentin Suciu va părăsi echipa.
Dorinel Munteanu, despre despărțirea de Oțelul Galați
După ce a semnalat mai multe nereguli financiare la clubul gălățean încă de pe vremea când era pe banca tehnică, Dorinel a explicat pe larg problemele pe care le-a avut, atât la nivel financiar, cât și administrativ.
„Această construcție a fost exclusiv a mea, după capul meu și după directivele mele. Lumea poate să vorbească ce vrea, dar ei nu știu prin ce a trecut familia lui Dorinel Munteanu.
La începutul mandatului, soția a preluat partea administrativă. Toată lumea comentează, inclusiv dintre cei din București
Mi s-au propus tot felul de minciuni și s-a umplut paharul! Nu mai mergea să mă prezint așa în fața jucătorilor, nici eu nu știam adevărul.
Atunci, în preajma Sărbătorilor, jucătorii aveau restanțe de trei luni, ceea ce nu se întâmplase în trei ani și jumătate! Și asta pentru că o persoană nu s-a ținut de cuvânt, de asta am plecat”, a mai explicat Dorinel Munteanu, în podcast-ul Golazzo Club.