Rafael Nadal si Roger Federer rateaza din nou prima infruntare din 2010. Rafael Nadal si-a rezervat locul in finala turneului Qatar ExxonMobil Open din Doha dupa victoria in fata sarbului Troicki, dar Federer a pierdut pentru a doua oara consecutiv in fata lui Davydenko si amana duelul mult asteptat.
Rafael Nadal - Viktor Troicki 6-1, 6-3
Nadal si-a asigurat rapid locul in finala turneului Qatar ExxonMobil Open din Doha. Numarul doi mondial a trecut in minim de seturi de sarbul Viktor Troicki, scor 6-1, 6-3. Spaniolul a transformat trei din cele patru mingi de break avute in primul set si si-a creat alte patru ocazii de break, din care a fructificat doua in setul secund. Troicki a obtinut un break tarziu, dar care nu a putut schimba soarta meciului.
Nikolay Davydenko - Roger Federer 6-4, 6-4
Doua mingi de break in debutul meciului si rusul s-a distantat de adversarul sau la trei game-uri: 3-0. Federer s-a adunat rapid si s-a apropiat de Davydenko: 3-2. Rusul s-a impus in primul set, dar a intampinat probleme pe propriul serviciu in debutul celui de-al doilea set. In cele din urma a salvat doua mingi de break si si-a castigat game-ul. La 1-1 rusul face break si se desprinde din nou de Federer: 3-1. La 5-3 pentru Davydenko, Federer salveaza o minge de meci, dar nu pentru mult timp, caci rusul incheie socotelile in game-ul urmator si isi rezerva biletul pentru finala de la Doha.
Intalnirile directe, scorul dintre Rafael Nadal si Nikolay Davydenko este egal, 4-4.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro