- Gesturile lui Șumudică și oda închinată Elisabetei Lipă arată că încă suntem departe de o lume civilizată și demnă
Nici nu știi ce te oripilează mai tare. Gesturile lui Șumudică, de a-și trage degetul mijlociu prin gură ca răspuns pentru suporterii FCSB, sau clipul cu canotorii juniori de la Complexul Sportiv Național Orșova, care i-au închinat Elisabetei Lipă cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani o odă: „Vă iubește toată țara, zâmbetul vă e ca o floare“.
Nici nu știi ce îți provoacă greață mai mare. Explicațiile de grădiniță, amuzante în viziunea lui, pe care Șumudică le-a expus la conferința de presă pentru că s-a „spălat pe dinți” cu mijlociul sau argumentele jenante ale antrenorului Cristian Maliș în apărarea poeziei dedicate de sportivi Elisabetei Lipă.
Ce făceam când eram cu degetul în gură? Mi se lipise o gumă de mestecat și am o lucrare dentară. Marius Șumudică, antrenor Rapid
Un gest absolut normal. E catalogat total aiurea, „comunist”? Păi stați puțin, ce înseamnă comunist? Eu încurajez manifestări artistice, culturale, pentru dezvoltarea acestor sportivi. Cristian Maliș, antrenor canotaj la CSN Orșova
Să analizăm ce spune Șumudică ar fi în zadar. Omul a ajuns la 53 de ani și a rămas cu același comportament imatur.
Nu realizează că, fiind om în toată firea, nu mai poate apela la gesturi iresponsabile, provocatoare, penibile în văzul a 40.000 de spectatori și a câtorva sute de mii de telespectatori.
Șumudică vrea doar circ
Degeaba încearcă Șucu să dea un aer proaspăt clubului dacă pe bancă are un antrenor ale cărui gesturi arată atâta lipsă de bun simț și de respect.
Construim arene noi, chemăm copii și femei la stadion. Credem că ne-am civilizat, dar ajungem să privim antrenori care își bagă degetul mijlociu în gură, ca răspuns la ce i se strigă din tribune. Iar la final ar trebui să ne amuzăm când explică foarte candid cum, de fapt, i se lipise o ciungă de măsele.
E prea jos nivelul, așa ceva n-ar trebuie să existe. Dar există și arată că rămânem tot la miștocăreală ieftină și la „dat prin gură” atunci când civilizația ne depășește. Jalnic!
Nu scăpasem de comunism?!
Clipul cu juniorii canotori e și trist, dar și revoltător. Scenele sunt desprinse dintr-o epocă care ar mai trebui găsită doar în cărțile de istorie despre comunism. Ce naivi suntem! Lucrurile nu s-au schimbat.
Cine e șef peste un Minister, peste banul public, cine are putere și influență trebuie omagiat, adulat, trebuie să i te adresezi ca unui stăpân de sclavi pentru a-i câștiga bunăvoința.
Așa merg lucrurile în această țară: cine e obedient, cine îngenunchează și slujește, acela va fi răsplătit. Gândirea asta încă persistă la 35 de ani de la căderea unui regim odios, care a ridicat la rang de artă acest mod de funcționare a lucrurilor.
Amintiri din Epoca de Aur
Din păcate, am prins și acele vremuri. Și știu cum e să participi la acest gen de omagiu închinat conducătorului mult iubit. Prin 1988, Ceaușescu urma să aibă o vizită la Râmnicu Vâlcea. Încolonați pe aleile Parcului Zăvoi din oraș, sute de școlari au stat ore bune, cam 7-8, în așteptarea supremului conducător.
Repetiții peste repetiții, până și garoafa roșie din mână trebuia ținută cum spunea tovarășa învățătoare. O acțiune fără sens, o prostie, dar oamenii care se foloseau de copii trebuiau să arate către Partidul Unic că slujesc bine și că i se supun cu totul.
Nu e mare diferență între acea scenă din 1988 și clipul în care niște sportivi juniori stau aliniați și cântă o așa-zisă poezie, în fapt, niște versuri lipsite de orice substanță. Două strofe, ca exemplu:
„Vă iubește toată țara,
Dar noi vă iubim mai mult.
Sunteti pentru noi modelul
Ce pe toate le-a-ntrecut.
Căci pe lângă demnitate
De-a purta pe umeri țara,
Zâmbetul vă e ca floarea,
Ce vă înflorește primăvara.”
Aș râde dacă n-ar fi atât de trist... Nici în pielea părinților acelor sportivi n-aș vrea să fiu și să privesc cum copilul îmi e folosit pentru ca unii să-i arate unui politician cât de mult îl apreciază. Absolut jenant!
Scena, dacă s-ar fi petrecut în Coreea de Nord, ar fi fost o știre pentru publicul din România. Am fi gândit că „am trecut și noi prin așa ceva cu mulți ani înainte, bine că am scăpat“.
Nu, n-am scăpat. Apucăturile unora au rădăcini vechi. Comunismul a fost atât de nociv încât e nevoie probabil de încă 100 de ani să scăpăm de proastele obiceiuri de pe vremea în care tovarășii trebuiau omagiați. Așa că să ne aliniem cu toții, să ne dregem vocile și să începem:
„La mulți ani, iubită doamnă
A canotajului românesc,
La mulți ani, semnează aicea
Cei ce azi vă prețuiesc.
Vă iubește toată țara,
Dar noi vă iubim mai mult.”
Îmi pare rău că au ajuns să fie luați peste picior tocmai acești copii care s-au născut la 20 de ani de la căderea regimului comunist. Sper să nu se lase descurajați de valurile de răutate din ultima vreme, de atacurile la adresa canotajului românesc. Elisabeta Lipă pentru GOLAZO.ro