Radu Naum  Helmut.  Uriașul

Radu Naum Helmut. Uriașul

  • Silueta lui masivă apare în penumbra culoarului.
  • Nu-l poți confunda. Îi știi mersul. Mersul lui ușor încărcat de ani. Legănat doar cât să dea bine.

Intră în redacție și salută discret, deși dimensinile lui nu pot să nu modifice realitatea dimprejur. Când se apropie de tine îl simți fără să îl vezi, e umbra aceea uriașă care se întinde din '86 încoace. Nu vrea să deranjeze.

Se așază pe același scaun. Nu se bagă în vorbă dacă nu e antrenat în dicuție. Din când în când, râsul lui zguduie aerul. Nu poate să stea încruntat mai mult de o secundă, și dacă stă îi ghicești zâmbetul de după perdeaua de riduri. Zâmbetul lui de copil. Un copil mare, mare de tot.

Privește meciul. Judecă o fază. Dacă vede la reluare că a greșit revine, nu insistă. Când are ceva de povestit care îl pasionează cu adevărat îi apare accentul de Vest. E o poveste să-l asculți povestind.

Câteodată dă sentințe absolute care te fac să te întorci mirat către el. Apoi izbucnește iar în râs. Iar te-ai
păcălit.

Se așază greu pe scaunul înalt din studio. Din când în când, în timpul pauzelor publicitare, se mai ridică, se dezmorțește și oftează cu o undă de autoironie.

Când e în direct spune tot, tot ce crede, chiar dacă e în răspărul audienței și, câteodată, al evidenței, dar nu e vehement cu adevărat, nu vrea să-ți înșurubeze în creier părerile lui. E nealiniat, cum se zicea pe vremuri.

Nu ține decât cu onestitatea lui, să spună ceea ce vede și ce pricepe. Ne mai ciondănim amical sau nu tocmai amical. Nu se supără. Nu se supără, dar își ține părerea dacă nu îi demonstrezi cu adevărat că greșește.

Radu Naum  Helmut.  Uriașul Radu Naum  Helmut.  Uriașul

Nu-l interesează nici să supere, nici să nu supere. Între subiectivisme, activisme, părtiniri și pătimiri, el e singur în furtună, ca un munte. Nu e vreo autoritate fără falie, dar fără falie e neatârnarea sa. E un om liber.

La final, imediat după ce dăm legătura, de cele mai multe ori râde din nou. După emisiuni nu e totdeauna ușor, te miști mai greu, ești plin de întrebări, inclusiv de cele pe care nu ai apucat să le adresezi.

Dar dacă te uiți la el îți trec toate. Zâmbetul lui. Zâmbetul lui. Și-l poartă pe toate culoarele, își ia la revedere fără să se bage în suflet ca să știi că te-a salutat. „Domnilor…”.

Coboară cu liftul, scările sunt pentru alte vârste. Câteodată mai stă la o vorbă în parcare. Pe vremuri, la o țigară.

De cele mai multe ori pleacă repede și se urcă în ascuțitoarea lui, un Smart un pic mai mic decât el, pe care pare că ar putea să-l bage în buzunar dacă ar vrea. Dă cu spatele și demarează cu un zgomot care certifică vechimea mașinii. Bariera se ridică. O cotește la dreapta și dus e.

Noi rămânem în parcare. Nu facem nimic, nu vorbim. E târziu. Mâine va fi o altă lume, dar acum mai stăm un pic în noapte, lângă locul unde a stat el.

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
20.04
„Avem probleme cu femeile în țara asta” Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
Citește mai mult
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”  Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
20.04
„Iar am făcut o primă repriză slabă” Victor Angelescu, dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Citește mai mult
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”  Victor Angelescu, dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
20.04
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
20.04
Nicolescu, nemulțumit Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri”
Citește mai mult
Nicolescu, nemulțumit   Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
20.04
„Săgețile” lui Dan Nistor Mesaj pentru cei care i-au blocat transferul la Rapid: „Le-am demonstrat că sunt bun”
Citește mai mult
„Săgețile” lui Dan Nistor Mesaj pentru cei care i-au blocat transferul la Rapid: „Le-am demonstrat că sunt bun”
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa