- Instalarea unui selecționer e ca jocul „Găsește comoara”.
- De fiecare dată e căutat regele și de fiecare dată e de negăsit, pentru că dacă ar fi așa ușor nu s-ar mai povesti.
- Și atunci nea Mihai, omul care trebuie să-i pună pe tavă un cap lui Burleanu, își începe munca migăloasă. Și tainică. Aiurea tainică!
Opțiunea lui Stoichiță ar fi Mutu, că îl poate controla, e opinia majoritară. Doar că mai trebuie să vrea și șeful cel mare. Mircea Lucescu, Șumudică, Rădoi, cu CV-uri variind între colosal și solid, ar mai fi și ei pe lista scurtă.
Poate între timp s-a ajuns la una și mai scurtă. Oricum, pare o galerie cum nu se poate mai eclectică. Probabil că Lucescu s-ar enerva dacă ar auzi că e la concurență cu unul de i-ar putea fi nepot, inclusiv pe linie fotbalistică. Dar, de fapt, ce caută federalii? Și ce riscă să găsească?
La fel, dar altfel?
Iordănescu i-a lăsat nu doar cu ochii-n soare, ci și cu o grea moștenire. Parcursul din mandatul lui e perfect atipic, dar stabilește, vor, nu vor federalii, o normă. E paradoxal, da.
Adică rezultatele infernale și apoi paradisiace au în sine ceva irepetabil, doar că nu poți face abstracție de realitatea lor. Edi a început dezastruos, ultimul loc în Liga Națiunilor și retrogradare alături de repetentele Europei, unde, culmea!, n-am mai nimerit cea mai ușoară grupă. În mod normal, Iordănescu ar fi trebuit pus pe liber după meciurile din toamna lui 2022.
Chiar tatăl lui a spus ceva de genul ăsta, era destul de logic. Faptul că nu l-au virat a fost, până la urmă, o magistrală decizie. Dar mai poți face la fel cu succesorul lui? Ideea că „ne place felul în care lucrează” e mai vagă decât localizarea Atlantidei.
Prestațiile de atunci ale tricolorilor au fost în general lamentabile. Rațiu, de exemplu, acum lăudat și deținător al unei porecle măgulitoare, era depășit constant și părea inadecvat în formă continuată.
Faptul că Iordănescu a impus niște reguli și principii nu dădea vreo garanție a rezultatului care a urmat. Naționala de atunci a fost o Cenușăreasă pe de-a-ndoaselea, s-a transformat în prințesă abia la miezul nopții.
Demisia sau depresia
Dacă viitorul selecționer iese, hai să zicem, nu ultimul, dar pe penultimul sau în orice caz nu pe prima poziție (care îți deschide un drum alternativ spre Cupa Mondială) din grupa cu Kosovo, Cipru și Lituania (cine îndrăznește să-și pună banii rămășag că suntem peste ele?), atunci ar trebui și el păstrat? Așa ar fi logic. Dar ar fi sănătos? Probabil că nu.
Această echipă a ajuns la un nivel. Dacă se întoarce iar la a se chinui prin tot felul de preliminarii cu echipe una mai neplăcută fotbalistic decât alta, atunci depresia va fi cruntă. Numai că ăsta e sistemul setat de federație. Unul bazat pe feeling, nu pe rezultate.
Până acum a reușit de minune. Cine garantează, însă, că va fi la fel și de acum înainte? Or, dacă e să schimbe macazul din mers, pentru cei de la FRF cel mai potrivit ar fi cel mai maleabil. Unul de care se pot despărți amiabil.
Variantele și limitele
Cine să fie? Mutu e din generația tânără și entuziastă, cum era Edi dar fără rezultatele lui. Șumudică prezintă un trecut profesional solid, dar pe el mereu l-a faultat temperamentul, Rădoi a mai fost, a plecat supărat, dar e ca Iordănescu, un om al principiilor de fier.
Lucescu cel mare are o mie de atuuri, parcă prea multe chiar, dar mai vrea? Mai are nevoie să se pună în linia de tir a presei, care astăzi îl tratează ca pe o autoritate supremă atâta vreme cât stă pe tușă?
Cine ar accepta să plece în caz de eșec patent în toamnă? Și cine ar fi cel mai potrivit să nu se întâmple asta? Cei mai mulți spun că munca lui Edi ar trebui continuată. Eu zic că nu ar trebui stricată, dar nici reprodusă la literă.
Această echipă, odată trecută euforia unei operațiuni Euro reușită dincolo de speranțe, arată, ne arată confruntările cu echipele mari, limite evidente.
E nevoie de cineva care să o ducă mai departe, care să stoarcă mai mult fotbal din acești jucători și să inventeze alții. Să vadă ce nu vedem noi.
Factorul decisiv
Să mai scoată ce din ei?, se vor mira unii. Să scoată mai mult, se poate. Pentru că ei, împreună, au văzut că se poate. Experiența lor comună e inestimabilă, pe ea trebuie construit.
Nu vor fi niciodată Brazilia, nici Croația. Dar pot fi o Românie un pic mai bună, ceea ce ar fi deja mult. Cine să facă asta? Oricine își poate alege favoritul. Doar că FRF trebuie să aleagă învingătorul.
Vom vedea ce contează mai mult, influențele, competențele, flerul, curajul? Sau, vorba lui Rednic, ar trebui ales cel mai prieten cu norocul. Că nu l-o fi luat Edi cu el chiar pe tot …