Efectul Ibrahimovic la AC Milan

Efectul Ibrahimovic la AC Milan

Dupa ce in ultimele sezoane a dezamagit la capitolul investitii, AC Milan a realizat transferul verii in Serie A, echipa patronata de Silvio Berlusconi aducandu-l pe San Siro pe Zlatan Ibrahimovic. Efectul venirii suedezului s-a simtit imediat, clubul italian anuntand vanzarea a peste 3.800 de bilete in doar cateva ore.

Ibrahimovic, noul jucator al MilanuluiFoto: Reuters

Reunirea Milanului din aceasta vara a fost insotita de un amplu protest al suporterilor la adresa conducerii. Principalul motiv era acela al transferurilor efectuate de formatia lombarda in ultimele sezoane. A fost cedat Kaka (la Real Madrid pentru aproximativ 68 de milioane de euro), iar in locul sau nu a fost adus nimeni de o valoare cel putin apropiata.

Rezultatele au fost "pe masura" investitiilor, iar Milanul a incheiat sezonul 2009-2010 fara niciun trofeu cucerit.

Pentru a remedia relatia cu fanii si pentru ca echipa sa redevina competitiva, Silvio Berlusconi a decis sa-l aduca la Milano pe Zlatan Ibrahimovic. Fostul jucator al Interului a fost primit cu bratele deschise de fanii rosso-neri.

Efectul Ibra s-a materializat in vanzarea a 3.886 de bilete in doar cateva ore, 1.137 fiind pentru campionat (pentru urmatoarea disputa de pe propriul teren), iar 2.749 pentru Champions League (pentru meciul cu AJ Auxerre).

Pe langa acestea, clubul milanez a anuntat ca asteapta ca in urmatoarea perioada incasarile din vanzarile tricourilor inscriptionate cu numele suedezului sa fie semnificative. O replica a tricoului de joc costa 70 de euro.

De asemenea, aducerea fostului "extraterestru" a imbunatatit relatiile dintre suporteri si Berlusconi, premierul Italiei fiind aplaudat de catre fani la finalul partidei castigate cu 4-0 in fata celor de la Lecce (in prima etapa din Serie A).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Știri ultima oră

22:13
Șumudică, furios după meci Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la Rapid: „Ce se întâmplă în fotbalul românesc e inacceptabil!”

22:01
„Ne-am întors cu altă față” Alex Dobre vrea trofeul, după calificarea în semifinalele Cupei + Declarația zilei: „Niște pușcării”

19:26
LIVE Magdeburg - Dinamo se joacă acum, în returul play-off-ului din Liga Campionilor » Primă repriză foarte slabă pentru „dulăi”
LIVE Magdeburg - Dinamo se joacă acum , în returul play-off-ului din Liga Campionilor » Primă repriză foarte slabă pentru „dulăi”
21:38
Laporta, acuzații grave Președintele Barcelonei iese la atac după decizia La Liga: „Dacă nu ne pot învinge pe teren, vor s-o facă în birouri”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca

Cristian Geambașu: Cazul Roșca
Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu

Vlad Nedelea: Colții lui Șucu
Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică

Dan Udrea: Șucu e vinovat, nu Șumudică
Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Cătălin Tolontan: Întrebare pentru Simion: Vei recunoaște?

Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă

Cristian Geambașu: Singuri acasă
Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!

Cristian Geambașu: Harașo, Totti!
Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Dan Udrea: Managementul Gigi Becali: ceva cu adevărat inexplicabil!

Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Cristian Munteanu: Djokovic, Kennedy și asaltul semidocților

Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic

Cristian Geambașu: Petrecere pe Titanic
Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!

Radu Naum: Hai, minune!
Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce s-a supărat Mircea Lucescu

Dan Udrea: Pe cine și de ce <span>s-a</span> supărat Mircea Lucescu
Lucescu nu mai are răbdare

Remus Răureanu: Lucescu nu mai are răbdare

Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul

Cristian Geambașu: Zâmbetul
Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Cătălin Tolontan: Rapid, Craiova sau UTA, ele contează?

Piedone e inchizitorul României?

Dan Udrea: Piedone e inchizitorul României?

A fost doar ghinion?

Silviu Tudor Samuilă: A fost doar ghinion?

Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit

Cristian Geambașu: Lucescu e mulțumit
Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Radu Naum: Istoria sportului nostru e și cu Nadia, și cu Ceaușescu

Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Dan Udrea: Ce a căutat Valentin Ceaușescu la Gala Sportului Românesc?

Top stiri din sport

Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %