Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila s-a calificat, duminică, pe teren propriu, în grupele EHF European League, după ce a învins formaţia daneză Viborg HK, scor 32-28 (17-14), şi în manşa retur din turul al treilea al competiţiei.
În tur, care s-a disputat tot la Brăila, sâmbătă, Dunărea a câştigat cu scorul de 26-24 (13-12). Cu 58-52 la general, echipa Dunărea Brăila obţine calificarea în grupele EHF European League.
Tot duminică, de asemenea pe teren propriu, Gloria Buzău a ratat grupele European League, deşi a câştigat manşa retur, cu 27-21, cu formaţia franceză Nantes AH. În tur, aceasta câştigase cu 23-16.
În grupele competiţiei a fost repartizată direct Minaur Baia Mare.
Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în 26 noiembrie, la Viena, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro