Emma Răducanu, primul mesaj după câștigarea US Open

​Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a postat primul său mesaj pe Twitter după câștigarea US Open, primul turneu de Grand Slam câștigat de tânăra în vârstă de doar 18 ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

„O aducem ACASĂĂĂ”, a scris jucătoarea britanică de tenis, postând două fotografii, una cu trofeul în brațe și una în care ține într-o mână trofeul și în cealaltă steagul Marii Britanii.

Emma Răducanu a scris istorie sâmbătă noaptea, reușind să câștige turneul US Open la doar 18 ani după ce a învins-o pe canadiana rieră) învingând-o în finală pe Leylah Fernandez în două seturi cu 6-4 6-3.

Răducanu este prima sportivă din Era Open care câştigă un Grand Slam venind din calificări și prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui Grand Slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.

Pentru prima dată în Era Open (atât la masculin, cât şi la feminin), în ultimul act al unui Grand Slam s-au întâlnit două jucătoare care nu se aflau pe lista capilor de serie.

Grație parcursului incredibil de la US Open, Emma Răducanu va urca, începând de luni, până pe locul 23 în clasamentul WTA (un salt de 127 de locuri). De cealaltă parte, Leylah Fernandez se va clasa pe poziția 27 (a început competiția pe locul 73).

Emma Răducanu a fost felicitată duminică de regina Elisabeta a II-a și de premierul britanic Boris Johnson pentru reușita sa istorică.

Simona Halep a avut la rândul ei un mesaj pentru jucătoarea în vârstă de 18 ani, la fel ca numeroși actuali și foști jucători de tenis.

Pe același subiect:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
18:30

Citește mai mult

Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
16:39

Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3
16:11

Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
18:11

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Chivu, în pericol Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis  de la Parma » Care e motivul
Stranieri
17:56

Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
18:15

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29