„9 leșinuri și un infarct”  Accidentarea unui jucător a provocat victime colaterale: „ Nu erau suficiente ambulanțe  pentru a-i duce la spital”
Mathias Lessort/ Foto:Imago

„9 leșinuri și un infarct” Accidentarea unui jucător a provocat victime colaterale: „ Nu erau suficiente ambulanțe pentru a-i duce la spital”

  • Mathias Lessort (29 de ani), pivotul francez al celor de la Panathinaikos, a suferit o fractură de peroneu la piciorul stâng în victoria cu Baskonia 104-69, din Euroligă, dar tibia și ligamentele nu au fost afectate.
  • Spectatorii prezenți în OAKA Arena au fost atât de afectați de scenele de pe parchet încât nu mai puțin de 9 oameni au leșinat, iar unul dintre ei a făcut infarct.
  • Ergin Ataman, antrenorul grecilor a transmis la conferința de presă că „nu au găsit suficiente ambulanțe pentru a trimite oamenii la spital”.

Actuala campionă a Euroligii, Panathinaikos, a obținut joi, 19 decembrie, al 10-lea succes al acestui sezon, după o victorie confortabilă, pe teren propriu, cu Baskonia.

Totuși, succesul grecilor a fost umbrit de accidentarea gravă suferită de Mathias Lessort.

Szczesny surprinde  Declarație fermă despre statutul său la  Barcelona : „Dacă aș fi fost antrenor...”
Citește și
Szczesny surprinde Declarație fermă despre statutul său la Barcelona: „Dacă aș fi fost antrenor...”
Citește mai mult
Szczesny surprinde  Declarație fermă despre statutul său la Barcelona : „Dacă aș fi fost antrenor...”

Mathias Lessort, accidentare gravă în duelul cu Baskonia

La nici 60 de secunde de la startul celui de-al treilea sfert, la scorul de 56 - 35 în favoarea grecilor, pivotul francez a fost foarte aproape de o intercepție, dar în momentul aterizării a călcat pe piciorul unui adversar, după care s-a prăbușit pe parchetul sălii și a început să urle de durere.

La conferința de presă de după meci, antrenorul turc al celor de la Panatinaikos, Ergin Ataman, a dezvăluit că nu a văzut niciodată niște scene în care spectatorii să fie atât de afectați de o accidentare.

Acesta a transmis că 9 oameni au leșinat, iar un altul a suferit un atac de cord. Totodată, Ataman a subliniat că în apropierea arenei nu au existat suficiente ambulanțe pentru a-i transporta pe cei cu probleme la spital.

„Pentru prima dată în cariera mea de 35 de ani, am văzut că, după ce un jucător a fost accidentat astfel, nouă persoane au leșinat și altul a suferit un atac de cord”, adăugând că „nu au găsit suficiente ambulanțe pentru a trimite oamenii la spital”, a spus Ergin Ataman, citat de mundodeportivo.com

În ceea ce-l privește pe jucătorul francez, după ce a fost dus la vestiar și, ulterior, la un spital din apropiere, primele examinări au stabilit că Lessort a suferit o fractură la peroneul piciorului stâng, nefiind afectate nici tibia, nici ligamentele.

Jucătorul va lipsi cel puțin 4 luni, după ce va fi supus unei intervenții chirurgicale.

Mathias Lessort a înregistrat medii de 13,4 puncte, 7,1 recuperări și 1,6 pase decisive în această stagiune a Euroligii.

„Singurul scenariu-cheie”. Un document secret al Pentagonului arată care este, de fapt, principalul inamic al SUA și ce crede despre Rusia

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica