Ernesto Valverde, după încă o seară de coșmar alături de Barcelona în Champions League: "Nu avem nicio scuză, îmi asum toată vina"

Ernesto Valverde iese în evidență în Champions League pentru catalani, dar nu cu ceva pozitiv. Este antrenorul cu care Barcelona "a reușit" să fie eliminată după 4-1 în manșa tur cu AS Roma (anul trecut) și după 3-0 cu Liverpool pe Camp Nou (în acest sezon).

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Ce spune Busquets

"Mi-e greu să spun prea multe acum. Ne cerem scuze fanilor, a fost extrem de dureros să cedăm astfel. Liverpool a fost mai bună decât noi. Au vrut să câştige din tot sufletul. Noi nu am jucat rău, am avut ocazii, puteam înscrie un gol izbăvitor, dar nu am reuşit" - Sergio Busquets.

Valverde, fără reacție în fața lui Liverpool

"Nu putem oferi cele mai bune explicaţii în acest moment. Liverpool a pus presiune foarte repede, dar ne aşteptam la asta, însă am încasat repede primul gol. Iar al doilea ne-a tăiat elanul, iar ei au devenit mai agresivi. Au dat şi golul 3, iar noi nu am fructificat ocaziile pe care ni le-am creat.

Nu avem nicio scuză! Cei mai buni au câştigat, la 4-0 nu mai au sens alte comentarii. A fost o seară oribilă, am fost aspru pedepsiţi, îmi asum toată vina" - Ernesto Valverde, citat de Digisport.

"Ni s-a întâmplat la fel ca anul trecut (n.r. - eliminare în sferturi cu AS Roma). Ei au început bine. Noi am reacţionat bine după primul gol, am avut ocazii, iar apoi am primit două goluri în două minute (54, 56), iar adevărul este că ei au fost foarte puternici.

Este un rezultat groaznic pentru noi şi fanii noştri. Ne-am pregătit bine după anul trecut, dar am păţit-o din nou. După golul al patrulea (minutul 79) totul era terminat, nu am mai putut riposta. Ne va fi foarte greu în zilele următoare, iar acum suntem devastaţi. Nimeni nu voia să se întâmple aşa ceva. Am pierdut într-un mod extrem de dureros. Am suferit prima noastră înfrângere în Liga Campionilor, dar am fost eliminaţi", a completat Valverde, conform News.ro.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO 7 mai, zi neagră pentru Barcelona - Catalanii, eliminați din Champions League după 0-4 cu Liverpool pe Anfield

FOTOGALERIE Dezastrul Barcelonei sau minunea lui Liverpool, pe prima pagină a ziarelor

FOTOGALERIE Anfield, casa magiei / Liverpool, în finală după o revenire istorică în fața Barcelonei (4-0, 4-3 la general) - Origi și Wijnaldum, eroii de serviciu.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Selecționerul Olăroiu!   Românul a semnat cu naționala   Emiratelor Arabe Unite  » Salariu uriaș + pe câți ani se întinde contractul
Campionatul Mondial
15:33
Selecționerul Olăroiu! Românul a semnat cu naționala Emiratelor Arabe Unite » Salariu uriaș + pe câți ani se întinde contractul
Citește mai mult

Avertismentul lui Dan Petrescu  Mesaj după moartea lui Boupendza: „Oamenii cu dependențe trebuie ajutați,   nu lăsați deoparte!”  + Sfat pentru toți fotbaliștii
Superliga
16:19

Reghecampf revine pe bancă!  Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul   refuzat de Edi Iordănescu . În ce punct se află negocierile
Campionate
14:37
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu. În ce punct se află negocierile
Citește mai mult
Reghecampf revine pe bancă! Tehnicianul român ar putea ajunge la clubul refuzat de Edi Iordănescu . În ce punct se află negocierile
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superfotbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29

Știri ultima oră
16:19
Avertismentul lui Dan Petrescu Mesaj după moartea lui Boupendza: „Oamenii cu dependențe trebuie ajutați, nu lăsați deoparte!” + Sfat pentru toți fotbaliștii
Avertismentul lui Dan Petrescu Mesaj după moartea lui Boupendza: „Oamenii cu dependențe trebuie ajutați, nu lăsați deoparte!” + Sfat pentru toți fotbaliștii
16:32
„Cred în această echipă” Dinamo, pregătită să dea totul în partida cu Craiova » Kopic anunță cum se prezintă lotul înainte de derby

17:07
Petrescu s-a supărat pe Tachtsidis Antrenorul lui CFR, discuție cu grecul înainte de meciul cu FCSB: „M-a deranjat” » De la ce a pornit totul

16:58
Farul - Hermannstadt 1-1 Meci intens la Ovidiu » Constănțenii rămân la două puncte deasupra liniei roșii. Sibienii, pe locul doi în play-out

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53

CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %