Familia lui David Ibbotson a făcut un apel la strângerea de fonduri pentru finanţarea căutării pilotului dispărut, după prăbuşirea avionului Piper Malibu care-l transporta pe fotbalistul Emiliano Sala, informează presa engleză, potrivit News.ro.
"Vă rugăm să ne ajutaţi să-l aducem pe David Ibbotson acasă şi să-i oferim ceremonia de bun-rămas pe care o merită. Ca familie, ne bazăm pe bunătatea oamenilor să ne ajute să strângem fondurile atât de necesare pentru dragul nostru tată, soţ şi fiu. Ca familie, încercăm să înţelegem tragedia şi pierderea a doi oameni incredibili. Faptul că ni s-a spus că operaţiunile de căutare au fost întrerupte pentru viitorul apropiat a făcut doar ca această tragică perioadă să fie mai dificilă. Nu putem suporta gândul că el este singur. Avem nevoie de el acasă, ca să putem să-l lăsăm să se odihnească", se arata în mesajul familiei Ibbotson, de pe platfoma GoFundMe.
Apelul familiei a avut ecou, însă unul mai mic decât în cazul strângerii de fonduri pentru găsirea lui Sala. Până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost strânsă suma 31.500 de lire sterline din cele 300.000 de lire sterline solicitate. Peste 2.400 de persoane au donat în 16 ore de la lansarea apelului. În primul caz, au fost strânse 278.000 de lire sterline în 48 de ore.
Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii.
La 7 februarie, autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit, iar căutările au fost oprite din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro