Ce spune Justiția în „cazul Hațegan”   Un precedent incredibil  al unui alt arbitru român intrat în politică și care a fost declarat incompatibil de ANI în 2017
Ovidiu Hațegan (foto: Facebook)

Ce spune Justiția în „cazul Hațegan” Un precedent incredibil al unui alt arbitru român intrat în politică și care a fost declarat incompatibil de ANI în 2017

  • Una dintre controversele majore din fotbalul românesc din acest moment: mai poate să fie Ovidiu Hațegan arbitru activ din moment ce candidează pentru a fi parlamentar?
  • Un fost arbitru de Liga 1, Sorin Megheșan, a devenit primar la Târnăveni, iar ANI l-a declarat incompatibil fiindcă era și arbitru.
  • Megheșan a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție și spune că decizia din cazul lui va fi „izvor de lege” pentru Hațegan, care va avea dreptul legal să fie și deputat PSD, dar și arbitru VAR.

Ovidiu Hațegan (44 de ani), unul dintre cei mai buni arbitri români, va fi, aproape sigur, deputat în Parlamentul României.

Candidează pe listele PSD, e pe poziția a doua la Arad și are șanse imense să ajungă în Camera Deputaților.

În același timp, Hațegan continuă să arbitreze meciuri la cel mai înalt nivel în Liga 1. Recent a fost delegat, ca arbitru VAR, la două derby-uri: Dinamo - FCSB 0-2 și Universitatea Craiova - FCSB 1-1.

Controversa Hațegan

Managerul general al campioanei, Mihai Stoica, a acuzat dublul său rol, de candidat PSD și de arbitru:

„Poate se crede Leonardo da Vinci, cum e posibil ca el să mai fie arbitru și să fie și în campanie electorală pentru un partid?”.

Inclusiv în interiorul CCA au fost voci care au ridicat semne de întrebare privind o posibilă stare de incompatibilitate în ceea ce îl privește pe Hațegan.

În tot acest context, se naște o mare controversă: va putea Hațegan, din punct de vedere al Legii, să fie compatibil pe axa deputat PSD - arbitru în Liga 1?

Așa arată pagina de Facebook a lui Ovidiu Hațegan Așa arată pagina de Facebook a lui Ovidiu Hațegan
Așa arată pagina de Facebook a lui Ovidiu Hațegan

Primarul din Târnăveni, arbitru în Liga 1

GOLAZO.ro are un răspuns clar la această întrebare. Un răspuns dat de un precedent de acum mai bine de 10 ani, în care un alt arbitru român s-a aflat aproape în aceeași situație cu cea a lui Hațegan.

Numele acestui arbitru: Sorin Megheșan. Acesta a fost, pe rând, arbitru la Liga 3, Liga 2 și chiar și la Liga 1.

11 ani
a fost Megheșan arbitru la Liga 1, între 2003 și 2013

Argumentul pentru care ANI l-a declarat incompatibil

În 2012 a decis să candideze pentru postul de primar la Târnăveni, județul Mureș. A câștigat și a continuat să fie și arbitru activ.

După un timp însă, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil. Motivul? Că încălca, în viziunea ANI, un punct din Legea privind asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor de aleși locali. Iar ANI l-a declarat incompatibil din cauza pentru că Megheșan a fost încadrat ca având calitate de comerciant persoană fizică, una dintre categoriile în care nu ai voie să te afli ca primar sau parlamentar.

Începând din 2013, arbitrii au fost nevoiți să fie remunerați pe PFA-uri, iar acest lucru a fost asimilat de ANI cu postura de comerciant persoană fizică.

Ce s-a petrecut din acest punct? GOLAZO.ro l-a sunat chiar pe Megheșan, pentru a afla.

„Înalta Curte a spus că e activitate pur sportivă, nu economică, nu comercială”

Domnule Megheșan, bănuiesc că ați contestat decizia, nu?

Evident. Am făcut-o la ANI, dar cei de acolo mi-au respins cererea. Ei m-au declarat incompatibil în 2017, pe verificări din spate, raportându-se la anii 2012, 2013, când eram arbitru activ.

Apoi?

Am mers la Curtea de Apel, unde, de asemenea, am pierdut. Și am ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde am câștigat. Verdictul a venit în 2021, după aprope 4 ani de la decizia ANI.

Care a fost motivarea celor de la Înalta Curte?

Că nu e vorba despre o activitate, nici comercială, nici economică, ci pur o activitate sportivă. Noi, ca arbitri, nu puteam să fim catalogați că facem activitate economică, noi nu punem adaos la ceva, ci pur și simpu PFA-ul e singura formă prin care putem fi remunerați. Iar singura activitate desfășurată pe acel PFA a fost arbitrajul meciurilor de fotbal.

„Hațegan nu va putea fi declarat incompatibil, speța mea îl va ajuta, va fi izvor de lege”

Credeți că dacă Hațegan va ieși deputat..

Știu ce vreți să mă întrebați și răspunsul e da, cazul meu a creat un precedent, e o speță deja judecată și nu va avea nici o problemă dacă și pe el îl va declara ANI vreodată incompatibil. În SUA se numește „izvor de lege”, e o practică judiciară.

Dar nu credeți că, moral, un arbitru e incompatibil cu calitatea de ales local sau demnitar?

Absolut deloc, de ce să fie?

Pentru că el face parte dintr-un partid politic, iar cluburile de fotbal sunt mai conectate ca niciodată la banii statului și, implicit, la politic.

Nu văd nici o conexiune, un arbitru arbitrează un meci de fotbal, ce legătură să aibă o primărie, un deputat sau un partid politic?

Dumneavoastră de ce ați renunțat la arbitraj la un an după ce ați ajuns primar?

Mai aveam oricum doar 2 ani dreptul să arbitrez, dar am decis să renunț pentru că era greu să am timp să fac ambele lucruri, primar și arbitru, nu prea mai era timp suficient.

44%
a fost procentul cu care Sorin Megheșan a câștigat primăria Târnăveni la alegerile din 2024, din partea PNL, al 4 său mandat consecutiv, următorul fiind la distanță mare, cu doar 17%

Arbitrii, plătiți pe PFA. Legea interzice calitatea de „comerciant persoană fizică”

Ca și în 2013, astăzi, arbitrii din România rulează pe PFA-uri (persoană fizică autorizată) și încasează baremul din partea cluburilor în baza acestei forme de entitate juridică.

Până acum 11 ani, arbitrii primeau banii cash, în plic, direct de la cluburi, pe bază de chitanțe fiscale eliberate cluburilor de către Asociațiile Județene de Fotbal.

În Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, prevenirea și sancționarea corupției, la secțiunea 2 „Incompatibilități privind calitatea de parlamentar”, la articolul 82 se spune: Calitatea de deputat și senator e incompatibil, printre altele și cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Sondaj AtlasIntel pentru HotNews. Surpriză în topul aprecierii electoratului. După Ilie Bolojan, un alt politician l-a depășit pe Călin Georgescu

Știrile zilei din sport
Secretul Scandinaviei   Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și   au superforbaliști  ca Haaland și Hojlund
Campionate
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
Citește mai mult
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
​Sărbători interzise  Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători?   Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
Lumini și umbre
12:05

Ancelotti a decis!  Tehnicianul lui   Real Madrid  știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Campionate
11:53
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
Citește mai mult
Ancelotti a decis! Tehnicianul lui Real Madrid știe unde vrea să antreneze sezonul viitor
CFR e numai una   Președintele Balaj   laudă spectacolul  făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
Superliga
11:23

Știri ultima oră
12:29
Secretul Scandinaviei Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
Secretul Scandinaviei  Nordicii sunt în semifinalele Europa League și ale Conference League și au superforbaliști ca Haaland și Hojlund
12:05
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
​Sărbători interzise Un campion român s-a ridicat din sărăcie: „Ce sărbători? Lua mama ceva pe datorie și cam atât...”
11:23
CFR e numai una Președintele Balaj laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
CFR e numai una  Președintele Balaj  laudă spectacolul făcut de clujeni: „Ce ar fi însemnat campionatul fără noi?”
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Top stiri din sport
Tragedie în Croația  Un fost internațional a murit într-un   accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Campionate
11:01
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Citește mai mult
Tragedie în Croația Un fost internațional a murit într-un accident rutier șocant ! Alți fotbaliști, în stare gravă » A fost aproape de un transfer în România
Cine arbitrează Rapid - U Cluj  „Centralul” partidei, lăudat de   Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Superliga
10:23
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică: „Este cel mai bun din România!”
Citește mai mult
Cine arbitrează Rapid - U Cluj „Centralul” partidei, lăudat de Marius Șumudică : „Este cel mai bun din România!”
Boupendza, comemorat în Turcia    FOTO:  Gestul făcut pe stadionul lui   Galatasaray  de Mario Lemina, fost coleg cu atacantul la națională
Campionate
10:01

„Taci cu Talpan!”  Arlauskis și-a ales partea în „războiul civil”:   „FCSB este Steaua!  Duminică joacă Steaua cu CFR”
Superliga
09:34

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa