FC Brașov ar putea renaște - Negocieri pentru fuziunea echipelor SR Brașov și Corona Brașov

​Reprezentanţii echipei SR Braşov, care activează în Liga a III-a negociază cu gruparea Corona Braşov pentru a fuziona, urmând astfel să renască formaţia de tradiţie a oraşului, FC Braşov, informează News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Clubul SR Braşov, susţinut de suporterii braşoveni, a anunţat că în noua organigramă a viitorului club fanii ar urma să aibă un rol activ, dar precizează că şansele ca fuziunea să aibă loc până la începrea viitorului sezon sunt minime.

“Negocierile au în vedere felul în care asociaţiile de suporteri vor fi integrate în organigrama clubului şi felul în care va fi acoperit bugetul competiţional. Dat fiind aportul crucial pe care fanii l-au avut în proiectul Steagul Renaşte, pornind de la înfiinţarea şi finanţarea echipei SR Braşov, aceştia nu pot avea decât un rol activ în cadrul parteneriatului. Şansele ca parteneriatul SR Braşov – Corona Braşov să se transforme încă din vara acestui an în FC Braşov sunt minime în momentul de faţă şi estimarea unui interval de timp când acest lucru se va întâmpla este imposibilă. Faptul că proiectul Steagul Renaşte a menţinut denumirile FC Braşov şi Steagu’ active în discursul public vorbeşte de la sine despre importanţa pe care a avut-o acţiunea iniţiată în vara anului 2017 de suporterii , şi despre cum această echipă – SR Braşov – se pretează ca fiind continuatoarea morală a celei înfiinţată în 1936”, anunţă gruparea susţinută de suporteri.

Clubul FC Braşov a intrat în faliment la finalul anului 2017, având datorii de aproximativ 10 milioane de euro. Ulterior, fanii au înfiinţat echipa SR Braşov (SR Braşov), care activează în Seria a III-a din cadrul Ligii a III-a.

Clubul Corona Braşov este susţinut de Primăria Braşov, edilul George Scripcaru anunţând de curând că intenţionează să reconstruiască stadionul Tineretului, pe care activa FC Braşov.

Echipa de fotbal FC Braşov a fost înregistrată la Federaţia Română de Fotbal în 1937.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga