FC Vaslui a fost invinsa cu 2-1 in prima mansa a finalelor Cupei UEFA Intertoto, in deplasarea din Azerbaidjan unde a infruntat echipa locala Neftchi Baku. Gazdele au marcat golul victoriei in finalul meciului, cand moldovenii evoluau cu un jucator mai putin dupa eliminarea lui Silviu Balace.
Azerii au deschis scorul in minutul 27 prin Oleg Gherasimiuk, dar Stanislav Ghencev a egalat peste numai doua minute, marcand un gol vital pentru Vaslui in deplasare.
In partea secunda, gazdele au dominat, profitand si de omul in plus, Balace fiind eliminat in minutul 67 pentru al doilea cartonas galben, si Sadigov a adus o victorie meritata in minutul 88.
Vaslui a sustinut primul meci din istoria echipei intr-o cupa europeana. Returul este programat peste o saptamana, pe 26 iulie, la Vaslui.
Castigatoarea dublei manse se va califica in turul doi preliminar al Cupei UEFA.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro