Ireal Ce contract i-a propus Mititelu lui Prepeliță și cu ce a înlocuit cuvântul  antrenor
Andrei Prepeliță a refuzat să devină antrenorul lui FCU Craiova. Foto: sportpictures.eu

Ireal Ce contract i-a propus Mititelu lui Prepeliță și cu ce a înlocuit cuvântul antrenor

  • Adrian Mititelu (56 de ani), patronul lui FCU Craiova, a dorit să-l demită pe Marius Croitoru (43 de ani) și să-l numească principal pe Andrei Prepeliță (38 de ani), însă acesta a refuzat din cauza condițiilor pe care patronul i le impunea.
  • Peste tot unde se specifica cine ia deciziile la echipă, în contractul propus de Mititelu apărea expresia „structura sportivă” în loc de „antrenor principal”. Decidea structura!

Haos la FCU Craiova. Începutul ratat de campionat în liga secundă, dar mai ales ultimul rezultat, 0-3 acasă cu Afumați, au aruncat clubul într-un haos generalizat.

Patronul Adrian Mititelu și-a pierdut încrederea în Marius Croitoru. Luase decizia, luni dimineața, de a-l demite. Mai mult, l-a contactat pe Andrei Prepeliță, căruia i-a propus să preia imediat echipa.

Motivul pentru care Andrei Prepeliță a refuzat oferta de la FCU Craiova

Negocierile au fost însă sistate de fostul antrenor de la FC Argeș și Gloria Buzău. Motivul? Așa cum GOLAZO.ro a dezvăluit luni, Prepeliță a fost nemulțumit de statutul pe care urma să-l aibă în Bănie. Și anume, ar fi fost mai mult de decor.

10
e locul pe care îl ocupă FCU Craiova în clasamentul Ligii 2, la 4 puncte de ultimul loc care asigură prezența în play-off

Clauze pro-imixitiunile lui Mititelu

Sursele GOLAZO.ro dezvăluie că în contractul pe care Mititelu l-ar fi dorit semnat de Prepeliță, se specifica aproape peste tot unde era indicat cel care trebuie să ia decizii cu privire la echipă: „structura sortivă”, nu „antrenorul principal”.

Printre responsabilitățile „structurii sportive” intrau: stabilirea programului (inclusiv antrenamentele), reunirilor, dar și structura lotului, primul „11” etc.

Practic, antrenorul principal nu avea nici o putere și nici nu s-ar fi putut opune unei imixtiuni directe a lui Mititelu, chiar și la alcătuirea primului 11.

Acordul Mititelu - Prepeliță a căzut, iar în lipsa unei alte soluții la îndemână, patronul lui FCU a revenit asupra deciziei de a-l îndepărta pe Croitoru. Care a acceptat să rămână, deși o jumătate de zi a fost demis.

Avalanșă de antrenori la FCU Craiova în ultimii 5 ani

  • Nicolo Napoli - 5 mandate
  • Eugen Trică - 4
  • Marius Croitoru - 2
  • Paul Răducan - 2
  • Adrian Mutu - 1
  • Nicolae Dică - 1
  • Giovanni Constantino - 1
  • Flavius Stoican - 1
  • Ovidiu Stângă - 1
  • Florin Drăgan - 1
Răsturnare de situație în cazul miliardarei Truong My Lan, condamnată la moarte pentru fraudă. A primit o pedeapsă redusă, dar tot riscă execuția

Știrile zilei din sport
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04

Citește mai mult

Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse

Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL

2026, un vis  FC Argeș e cu un picior în Liga 1, dar Piteștiul încă așteaptă primele utilaje:   cum arată locul vechiului stadion „Nicolae Dobrin”
Liga 2

Știri ultima oră
23:53
„Am tras o singură concluzie” Ce a spus Mihai Rotaru după victoria cu Dinamo: „Parcursul este frustrant!”

23:39
Kopic vrea înapoi pe „Arc” Tehnicianul lui Dinamo, nemulțumit de meciurile de pe Arena Națională: „Nu simt aceeași energie”

22:41
„Câinii” au cerut penalty FOTO. Cel mai controversat moment din Dinamo - Craiova » Badelj a lovit mingea cu mâna, dar arbitrul n-a dat nimic

23:15
„Titlul e visul meu” Alex Mitriță, după supergolul cu Dinamo: „Asta e calitatea mea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
21.04
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %