FIFA a deschis o ancheta in privinta celui mai scump transfer din istoria fotbalului, cel al francezului Paul Pogba, efectuat vara trecuta, de la Juventus la Manchester United, in schimbul sumei de 105 milioane de euro. Forul international ar cerceta modul in care impresarul Mino Raiola a obtinut un comision de 49 de milioane de euro din aceasta afacere, transmite News.ro.
Informatia cu privire la ancheta au fost lansate de grupul Mediapart, cunoscut pentru investigatiile Football Leaks, si confirmate pentru AFP de surse din cadrul FIFA.
Potrivit Mediapart, Raiola ar fi incalcat regulamentul FIFA al transferurilor de jucatori, fiind in acelasi timp agentul celor doua cluburi si impresarul jucatorului. Potrivit regulamentului, impresarul poate fi doar reprezentantul fotbalistului.
Conducerea clubului Manchester United nu ar fi stiut ca Raiola ar fi reprezentat si gruparea Juventus. In total, United ar fi platit pentru transferul lui Pogba 127 de milioane de euro.
AFP a scris ca FIFA a cerut documente de la clubul englez, insa nu a precizat ce ancheteaza forul de la Zurich.
Mediapart a dat publicitatii si detalii din contractul lui Pogba cu United: salariul jucatorului in acest an ar fi 10,2 milioane de euro, urmand a ajunge la 13,8 milioane de euro anul viitor. Jucatorul francez va primi 2,2 milioane de euro bonus daca Manchester United se califica in Liga Campionilor si 1,16 milioane de euro daca va castiga Balonul de Aur.
Pentru exploatarea imaginii lui Pogba, clubul englez ii va acorda trei milioane de euro, suma ce va creste la 3,7 milioane de euro, daca echipa se califica in Liga Campionilor.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro