Finala play-off-ului ligii a doua engleze, care stabileşte a treia echipă promovată în Premier League, este cel mai profitabil meci de fotbal din lume, se arată într-un raport al Deloitte Sports Business Group, potrivit News.ro.
Potrivit sursei citate, clubul care obţine calificarea în Premier League în urma acestui meci găzduit pe Stadionul Wembley va înregistra venituri suplimentare în următoarele sezoane de 170 de milioane de lire sterline (aproape 200 de milioane de euro).
Dacă echipa care accede în prima ligă nu retrogradează în primul sezon, aceste venituri pot ajunge al 300 de milioane de lire sterline (340 de milioane de euro), în următorii cinci ani.
Deloitte susţine că şi în cazul în care echipa retrogradează după primul an va mai înregistra venituri suplimentare de 75 de milioane de euro, în următoarele două sezoane (85 de milioane de euro).
"Finala Champions League poate atrage o audienţă mai mare la nivel mondial, dar câştigătoarea dintre Liverpool şi Tottenham, care şi-au asigurat participarea şi în sezonul viitor al competiţiei europene, primeşte un bonus mic, de 6,6 milioane de lire sterline (7,5 milioane de euro), în comparaţie cu recompensa financiară din nordul Londrei, care este semnificativ mai mare decât cea de la Madrid", a declarat Dan Jones, partener şi şef al Sports Business Group al Deloitte.
În aceste sezon, finala barajului pentru promovarea în Prmier League se dispută, luni, între Aston Villa şi Derby County.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro