Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur a confirmat că este infectată cu Covid-19. Este al treilea sportiv participant la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, după Rafael Nadal și Belinda Bencic, care este pozitiv la coronavirus.
Ons Jabeur susține că are simptome puternice, deși este vaccinată cu schema completă. Sportiva se află în izolare în Tunisia.
Marți, elvețianca Belinda Bencic, campioană olimpică la Tokyo, a anunţat că s-a infectat cu coronavirus şi are "simptome destul de severe". Jucătoarea de tenis a adăugat că este vaccinată cu schema completă.
Cu două zile în urmă, Rafael Nadal anunța că a fost testat pozitiv la Covid-19, la revenirea sa în Spania după participarea la turneul de la Abu Dhabi.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro