Echipa de Formula 1, Force India, a anuntat, in cursul zilei de luni, ca a inceput o colaborare cu McLaren Mercedes pentru urmatoarele cinci sezoane din Marele Circ. Indienii au rulat in 2008 cu motoare furnizate de Ferrari, insa Vijay Mallya, patronul team-ului, a anuntat ca a incetat, de comun acord, intelegerea cu Scuderia.
"Suntem incantati sa anuntam ca vom avea partener in sezonul viitor pe McLaren Mercedes, urmand sa beneficiem de intregul lor sprijin, atat la nivel de tehnologie cat si la furnizarea de motoare. Force India este o echipa tanara, care a invat multe din sezonul recent incheiat. Avem resurse importante", a precizat Vijay Mallya, boss-ul indienilor.
Force India va primi din partea team-ului anglo-german motoare si cutii de viteze identice cu cele de pe monopostul lui Lewis Hamilton, in plus beneficiind si de acces la reteaua de furnizori si suport operational din partea echipei McLaren.
Unele voci din lumea Formulei 1 precizeaza ca acesta ar fi primul pas al germanilor de la Mercedes catre realizarea unei echipe proprii de F1, dupa modelul rivalilor de la BMW care au rupt intelegerea cu Williams si au achizitionat pe Sauber. Pana la confirmarea sau la infirmarea acestor supozitii, acest parteneriat este vazut ca o noua lovitura de imagine a celor de la McLaren in fata italienilor de la Ferrari.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro