​Formula 1 a confirmat trei noi Mari Premii la Nuerburgring, Portimao şi Imola

​Formula 1 a confirmat trei noi Mari Premii la Nuerburgring, Portimao şi Imola

​Organizatorii Campionatului Mondial de Formula 1 au confirmat vineri disputarea a trei noi Mari Premii în toamna acestui an în Europa, la Nuerburgring (Germania), Portimao (Portugalia) şi Imola (Italia), şi au adăugat că în 2020 nu vor avea loc Grand Prix-urile Statelor Unite, Braziliei, Mexicului şi Canadei, informează AFP şi DPA.

Formula 1Foto: Formula 1.com

Nuerburgring, unde nu a mai avut loc o cursă de Formula 1 din 2013, va găzdui Marele Premiu al regiunii Eifel între 9 şi 11 octombrie. La Portimao se va desfăşura în premieră o cursă de Formula 1, MP al Portugaliei, între 23 şi 25 octombrie. MP al regiunii Emilia-Romagna va avea loc între 31 octombrie şi 1 noiembrie. Circuitul de la Imola, pe care şi-a pierdut viaţa Ayrton Senna în 1994, nu a mai fost scena unui MP din 2006.

"Suntem bucuroşi să primim Portimao ca nou circuit în calendarul F1 şi să vedem revenind Imola şi Nuerburgring care au găzduit deja Mari Premii în trecut", afirmă un comunicat al organizatorilor.

"După lungi discuţii şi în strânsă colaborare cu partenerii noştri, putem de asemenea confirma că din cauza naturii foarte fluide a situaţiei de pe frontul pandemiei de COVID-19, a restricţiilor impuse la nivel local şi a importanţei păstrării sănătăţii colectivităţilor, în acest sezon nu va fi posibil să concurăm în Brazilia, Statele Unite, Mexic şi Canada", se adaugă în comunicat.

Organizatorii Formulei 1 au indicat că îşi propun în continuare ca în acest sezon să aibă între 15 şi 18 curse, în ciuda bulversărilor aduse de pandemia de coronavirus.

În luna iulie au avut loc primele trei Mari Premii, două în Austria şi unul în Ungaria. Până la sfârşitul lui septembrie mai sunt prevăzute două MP pe circuitul Silverstone (Marea Britanie), unul în Spania (Barcelona), unul în Belgia (Spa), două în Italia (Monza şi Mugello) şi unul în Rusia (Soci).

Imola va fi a treia localitate din Italia unde se va disputa un Grand Prix în acest an, după obişnuitul MP al acestei ţări, la Monza, pe 6 septembrie, şi primul MP de la Mugello, o săptămână mai târziu, când Ferrari va bifa cursa cu numărul 1.000 în acest sport.

Sezonul 2020 era prevăzut iniţial să aibă 22 de Grand Prix-uri. Cu adăugarea celor trei curse menţionate mai sus, el va ajunge la 13 MP.

Potrivit DPA, organizatorii F1 plănuiesc să încheie sezonul cu două curse în Bahrain şi Abu Dhabi, astfel ca stagiunea să aibă 15 curse, pentru a fi îndeplinite obligaţiile legate de televiziuni.

Nu este exclusă adăugarea unor curse în Asia, în Malaezia şi Vietnam, fiind posibil ca un MP să aibă loc în premieră pe circuitul stradal din Hanoi, potrivit Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste
Superliga
11:26
„Avem probleme cu femeile în țara asta” Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
Citește mai mult
 „Avem probleme cu femeile în țara asta”  Radu Naum, iritat de reacția sexistă a lui Marius Șumudică la adresa unei jurnaliste
 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”
Superliga
12:11

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate
15:15

Cătălin Tolontan   Fraierul Șucu sau fraieri   suntem noi?
Opinii
11:48
Cătălin Tolontan Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Citește mai mult
Cătălin Tolontan  Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Știri ultima oră
10:43
CSM București - Esbjerg 30-29 Cu un pas mai aproape de Final Four-ul Ligii Campionilor. Cristina Neagu, jucătoarea partidei
CSM București - Esbjerg 30-29 Cu un pas mai aproape de Final Four-ul Ligii Campionilor. Cristina Neagu, jucătoarea partidei
16:27
Ansu Fati, furios pe Hansi Flick Atacantul nu și-a ascuns nemulțumirea față de deciziile antrenorului. Nu e singurul de la Barça
Ansu Fati, furios pe Hansi Flick Atacantul nu și-a ascuns nemulțumirea față de deciziile antrenorului. Nu e singurul de la Barça
14:21
Nicolescu, nemulțumit Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri”
Nicolescu, nemulțumit   Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
15:15
„Nu e clar dacă e regulamentar” Trucul pe care Raphinha l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
 „Nu e clar dacă e regulamentar” Trucul pe care Raphinha l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Nicolescu, nemulțumit     Amenzi uriașe pentru Dinamo:  „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
Superliga
14:21
Nicolescu, nemulțumit Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri”
Citește mai mult
Nicolescu, nemulțumit   Amenzi uriașe pentru Dinamo: „Jandarmeria consideră că eu nu iau suficiente măsuri” 
„Săgețile” lui Dan Nistor  Mesaj pentru cei care   i-au blocat transferul la Rapid:  „Le-am demonstrat că sunt bun”
Superliga
09:40

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
20.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa