Lewis Hamilton, liderul clasamentului general din Formula 1, vrea sa devina vegan, dupa cum informeaza BBC. Pilotul celor de la Mercedes spune ca vrea prin aceasta decizie sa salveze planeta si sa isi imbunatateasca totodata starea de sanatate.
Dupa ce a urmarit un documentar despre industria carnii si impactul acesteia asupra mediului si bunastarii animalelor, Hamilton si-a schimbat deja obiceiurile alimentare si chiar intentioneaza sa mearga mai departe renuntand complet la produsele de origine animala, sustine Agerpres.
"Am renuntat la carnea rosie acum doi ani iar acum am renuntat chiar si la peste" - Lewis Hamilton.
"Ceea ce facem planetei cu emisiile provenite de la vaci este incredibil (n.r. din industria de prelucrare a carnii). Se spune ca aceste emisii sunt chiar mai mari decat cele generate de avioane si masini, ceea ce este o nebunie daca stai sa te gandesti. Cruzimea provocata animalelor este oribila si nu sustin toate acestea. Vreau sa am o viata mai sanatoasa. Toti oamenii vegani pe care i-am intalnit au spus ca este cea mai buna decizie pe care au luat-o vreodata", a adaugat Lewis Hamilton.
Cu 263 de puncte acumulate, Hamilton este liderul clasamentului pilotilor din Formula 1, acesta fiind urmat de Sebastian Vettel (235) si Valtteri Bottas (212).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro