Cea mai importantă competiţie automobilistică de pe planetă, Formula 1, în căutarea unui nou public, mai tânăr, va lansa vineri o ofensivă pe platforma video la cerere Netflix, prin difuzarea unei serii documentare, în 10 episoade, dedicat sezonului 2018, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cu o săptămână înaintea debutului Campionatului Mondial 2019, această serie pătrunde în culisele Formulei 1, pe care îşi propune "să o aducă în cultura populară", a explicat Ellie Norman, directoarea de marketing şi comunicare din "Marele Circ".
Colaborarea cu Netflix face parte din procesul de "democratizare" a Formulei 1, pe care l-au iniţiat noii proprietari din cadrul grupului american Liberty Media, începând din ianuarie 2017, în scopul de a reaprinde pasiunea faţă de această competiţie în rândul iubitorilor sporturilor cu motor.
Pe lângă revenirea anumitor curse pe posturile publice de televiziune şi organizarea de evenimente în oraşe, cu ocazia Marilor Premii, Formula 1 s-a deschis rapid, sub acest impuls, către noile media şi reţelele de socializare.
Parteneriatul cu Snapchat, competiţiile de eSports sau difuzarea online a curselor de Grand Prix au precedat această serie documentară, intitulată "Formula 1: Drive to Survive", care nu va fi doar un simplu rezumat al celor 21 de curse, ci va prezenta anumite evenimente care au marcat sezonul, povestite de către piloţi, patroni de echipă şi apropiaţi, urmăriţi pe circuite, dar şi în viaţa de zi cu zi.
"Este un bun exemplu al schimbărilor care au loc în Formula 1. De când am deschis această nouă eră, un lucru care revine în mod regulat este că fanii vor să-i înţeleagă pe piloţi. Filosofia Formulei 1 este acum aceea de a se angaja în aceste domenii şi de a face din acest sport mai mult decât ceea ce se întâmplă pe pistă", a apreciat directorul sportiv Ross Brown.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro