Fotbal: Federația română dorește amânarea Euro 2020 / Ce propuneri vor fi făcute în cadrul videoconferinței UEFA

​UEFA va organiza marţi o videoconferinţă, în contextul pandemiei COVID-19, la care vor participa toţi preşedinţii celor 55 de federaţii naţionale europene, un reprezentant al sindicatului jucătorilor, FIFPRO, precum şi conducerile European Club Association şi The European Leagues, potrivit News.ro.

Razvan Burleanu si Aleksander CeferinFoto: frf.ro

În urma consultărilor cu membrii afiliaţi, conducerea Federaţiei Române de Fotbal a decis deja din 12 martie suspendarea tuturor competiţiilor de fotbal, masculin şi feminin, precum şi futsal, organizate în România, cel puţin până la data de 31 martie 2020.

În acest context, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, va face mai multe propuneri în cadrul videoconferinţei UEFA de marţi:

  • Amânarea play-off-urilor pentru Campionatul European 2020 programate în luna martie, precum şi a meciurilor Under 21.
  • Amânarea ediţiei Campionatului European programată să înceapă pe 12 iunie 2020. Astfel, prin suspendarea EURO, va exista suficient spaţiu în calendar pentru a putea să încheiem competiţiile la nivel naţional.
  • Decalarea termenului de finalizare al competiţiilor naţionale. În prezent, acesta este 1 iunie pentru Liga 1, Liga 1 feminin şi Liga Elitelor U19 şi 21 iunie pentru Liga 1 futsal.
  • Flexibilitate în sistemul de licenţiere pentru participarea echipelor româneşti în cupele europene sezonul 2020/2021, adaptată evoluţiei pandemice.

Preşedintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, începând de la ora 14:00, în videoconferinţa UEFA, urmând ca ulterior să prezinte deciziile forului continental prin intermediul canalelor de comunicare FRF.

Citește și: Fotbal: Federaţia italiană va propune amânarea Euro 2020

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57