Zhu Yi, o patinatoare chineză naturalizată, a izbucnit în lacrimi pe gheaţă după ce a căzut de două ori în timpul programului liber, punctat şi de sărituri incomplete, în concursul pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, transmite AFP.
Duminică, tânăra de 19 ani, născută în Statele Unite, a fost ironizată de milioane de oameni pe reţelele de socializare din China pentru încă o evoluţie slabă, cu o căzătură şi un salt ratat, ea clasându-se atunci pe locul zece, ultimul. Pe platforma chineză Weibo, hashtagul #ZhuYiFellOver (Zhu Yi a căzut) a totalizat peste 230 milioane de accesări înainte de a fi dezactivat.
Mulţi chinezi au criticat decizia controversată de a o selecţiona în locul compatrioatei sale Chen Hongyi.
"Îmi venea să plâng în timpul competiţiei, iar la sfârşit n-am putut să-mi reţin lacrimile", a declarat Zhu pentru Beijing Youth Daily după concursul de luni.
Curajoasă, Zhu a perseverat până la sfârşit, însă când ultimele acorduri din "Sunset Boulevard" s-au stins, ea a izbucnit în lacrimi.
Zhu, care a crescut într-o familie de imigranţi chinezi în Statele Unite, a început să reprezinte China în 2018.
Reprezentanţii Rusiei, care concurează sub drapel neutru la JO 2022, au cucerit aurul în concursul pe echipe la patinaj artistic, luni la Beijing. China a încheiat pe locul 5, scrie Agerpres.
US-born figure skater Zhu Yi breaks down in tears after 2022 Olympics tumble https://t.co/sIzgfdalDy pic.twitter.com/UoafIAVjkZ
— New York Post (@nypost) February 7, 2022
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro