Jucătorii de la Rapid (Liga 2) au reluat luni antrenamentele în mod organizat, dar fără să iasă din case. Supravegheați de Dan Alexa și Ștefan Grigorie, giuleștenii au executat simultan exercițiile fizice prin intermediul unei aplicații video.
"Rapid a reluat antrenamentele în mod organizat, sub supravegherea atentă a lui Dan Alexa și Ștefan Grigorie.
Prin intermediul unei aplicații video, toți jucătorii s-au conectat simultan și au executat, de acasă, exercițiile conduse de preparatorul fizic Iulian Ichim.
Rapid ar fi trebuit să joace împotriva Viitorului Pandurii, pe 15 martie, însă toate competițiile fotbalistice au fost amânate cel puțin până pe data de 31 martie, din cauza pandemiei de Coronavirus", se arată pe site-ul oficial al clubului.
În prezent, FC Rapid ocupă poziţia a 6-a în clasamentul Ligii a II-a, la 2 puncte de locul 2, ultimul care asigură promovarea directă în Liga 1. În primele trei meciuri oficiale de la începutul anului, cu Daniel Pancu pe banca tehnică, formaţia giuleşteană a obţinut două rezultate de egalitate (0-0 cu Turris Oltul Turnu Măgurele şi 0-0 cu ASU Poli Timişoara) şi o înfrângere (0-1 cu CSM Reşiţa).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro