FOTO Rafael Nadal, propunerea momentului pentru Roger Federer

Laver Cup, ediția din 2021, s-a încheiat cu victoria categorică a Europei în fața echipei Restului Lumii (14-1), iar Roger Federer și Rafael Nadal au fost marii absenți (alături de Novak Djokovic) ai competiției din TD Garden Arena din Boston.

Roger Federer si Rafael Nadal la Laver CupFoto: Elena Leoni/IPA / Shutterstock Editorial / Profimedia

La finalul duelului câștigat clar de europeni, Rafael Nadal a avut doua mesaje.

În primul, campionul iberic îi felicita pe componenții Europei pentru succesul fantastic din acest weekend, iar în cel de-al doilea i-a lansat o propunere marelui său rival, Roger Federer.

Rafa i-a transmis lui Roger să joace împreună într-un meci de dublu la următoarea ediție a Laver Cup, una care va avea loc la Londra în 2022.

Pe 23 septembrie 2017, la prima ediție a Laver Cup, Roger Federer și Rafael Nadal au făcut echipă, cei doi trecând de dublul Jack Sock / Sam Querrey la Praga.

Momentan, cei doi mari jucători sunt accidentați și se așteaptă o revenire a lor pe teren în sezonul 2022. Roger Federer a împlinit recent 40 de ani (pe 8 august), iar Rafael Nadal are 35.

Mesajele lui Rafael Nadal după încheierea Laver Cup 2021:

Roger Federer și Rafael Nadal jucând dublu la Laver Cup 2017:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 