Până la startul ediției din acest an de la Roland Garros au mai rămas câteva zile (va avea loc în perioada 27 mai - 10 iunie), iar unii dintre jucători se află deja la Paris, acolo unde se antrenează și încearcă să se acomodeze cu arena centrală. Serena Williams este unul din exemple, fostul lider mondial se pregătește pe "Philippe Chatrier" alături de Patrick Mouratoglou.
Nu doar Serena a fost zărită la muncă în cursul zilei de luni, alte nume importante făcându-și apariția în complexul de la Roland Garros.
Ultima dată când Serena a luat parte la Roland Garros a fost la ediția din 2016, atunci când a fost învinsă în finala de Garbine Muguruza (7-5, 6-4).
După ce a născut în luna septembrie a anului trecut, Serena Wlliams a revenit oficial în competiţiile de simplu la turneul de la Indian Wells, unde a fost eliminată în turul al treilea de sora sa Venus. În vârstă de 36 de ani, Serena a disputat doar patru partide de la revenirea în circuit: victorii cu Zarina Diyas (7-5, 6-3), Kiki Bertens (7-6(5), 7-5) și înfrângeri cu Venus Williams (3-6, 4-6) și Naomi Osaka (3-6, 2-6).
În acest moment, Serena are 23 de Grand Slam-uri câștigate (7 Australian Open, 3 Roland Garros, 7 Wimbledon și 6 US Open), aflându-se pe locul doi în ierarhia tuturor timpurilor (nu doar era Open). A depășit-o pe Steffi Graf (22), dar se află cu unul în urma lui Margaret Court (24).
Într-o carieră de excepție, Serena a reușit să câștige 72 de turnee (din care 23 de Grand Slam), având în dreptul ei 785 de victorii și 132 de înfrângeri (bani câștigați din tenis - $84.525.911).
Turneul de Grand Slam de la Roland Garros va avea loc în perioada 27 mai - 10 iunie, la Paris. Ultimii câștigători sunt Rafael Nadal și Jelena Ostapenko.
Mai jos poți vedea o FOTOGALERIE cu jucătorii care s-au antrenat luni la Paris:
Sursa foto:
rolandgarros.com/ Corinne Dubreuil / FFT
rolandgarros.com/ Twitter
S-ar putea să te intereseze și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro