Ai vazut-o la Australian Open, pe cand avea doar 17 ani, facand ochii mici din cauza soareleui puternic de la Melbourne, ti-a saltat inima de bucurie cand a castigat primul ei turneu WTA la Tashkent si ii tii pumnii sa ajunga unde isi doreste: in fruntea clasamentului mondial!
"Trag tare in aceasta pauza dintre sezoane pentru ca telul meu pentru 2009 este sa ajung in primele 10", mi-a explicat Sorana cand i-am spus ca as vrea sa-mi acorde cateva ore pentru un interviu. Paradoxal, mi-a raspuns, fara sa ofteze sau sa-si consulte agenda, ca ar fi incantata sa ne vedem! Intre antrenamentul din prima parte a zilei si recuperarea fizica (era accidentata la mana stanga) de dupa-amiaza, de la Lia Manoliu, Sorana astepta, la ora pe care o stabilisem, in fata FRT (Federatia Romana de Tenis) si era gata sa faca cunostinta cu Bucurestiul, asa cum e el intr-o zi de inceput de decembrie...
"Unde vreti sa facem pozele", a intrebat cu zambetul pe buze de parca ne-am cunoaste de-o viata. Eram la fantana de la Universitatea Bucuresti, iar Sorana s-a "lipit", fara sa fi primit vreo indicatie, de casutele de lemn intesate cu carti. E vremea bacalaureatului pentru cea mai buna jucatoare de tenis din Romania, dar ea e constienta de acest nou examen din viata ei! "Am fost zilele trecute la Targoviste pentru ca mai trebuia sa dau si eu pe la scoala. La vara am bac-ul si foarte mult de invatat, dar ma descurc (zambeste..e clar ca fata din fata mea radiaza de ambitie). Dau si la facultate in toamna, nimic sa aiba legatura cu sportul. Ma gandeam la management, ceva legat de afaceri..nici nu stiu, o sa vad atunci", a mai spus viitoarea studenta in timp ce traversam curtea interioara a "batranei" Universitati, venind dinspre Facultatea de Litere spre Chimie.
Oamenii nu o recunosc pe strada pe Sorana Cirstea
Studentii, studentele si ceilalti trecatori grabiti sa coboare mai repede in statia de metrou ca sa scape de vantul puternic care se pornise in Bucuresti nu au intors capul dupa Sorana (o jucatoare de tenis care reprezinta Romania in toate colturile planetei si o mai face si bine), cum ar face-o, sunt convinsa, dupa Nicoleta Luciu (un exemplu din o mie posibile). "Oamenii nu ma prea recunosc pe strada pentru ca arat altfel de cum ma stiu ei de la televizor si de pe terenul de tenis. Asta nu ma deranjeaza. Stau si foarte putin timp in Romania si de cate ori vin, mai ales iarna, sunt exagerat de bronzata fata de toata lumea - asta observ de cate ori ies pe strada. Mie imi place sa interactionez cu oamenii si nu intorc capul intr-o parte cand cineva ma roaga sa-i dau un autograf".
Sorana, Sarbatorile si familia ei
"Ma vad cu parintii mei de cate ori vin in tara. Sunt primii la aeroport, iar cand plec in turnee, adica mai tot timpul, vorbim la telefon intruna. Tata e inspaimantat de faptul ca imi petrec atata timp zburand si, de fiecare data cand urc in avion, sta ca pe ace pana cand il sun si ii spun ca am ajuns cu bine", a inceput Sorana sa povesteasca despre relatia unui sportiv de 18 ani cu familia sa. "Le sunt recunoscatoare alor mei pentru tot ce au facut pentru mine. Daca ei nu ar fi iubit la randul lor atat de mult sportul, eu nu as fi ajuns pana aici. Mai mult, daca mama si tata nu m-ar fi crescut cu o mentalitate de invingatoare: sa lupt pana la ultima minge in fiecare meci, sa nu renunt nici daca sunt condusa cu 2 seturi si 5-0, nici sa nu iau nimic de-a gata si cel mai mult, sa nu uit de unde am plecat, probabil ca nu jucam tenis la acest nivel", a povestit jucatoarea.
Cum afara incepuse o ploaie marunta si sacaitoare, am zis sa incheiem acesta dupa-amiaza cu un binemeritat ceai. "Bine ca am gasit masa la nefumatori..un ceai, va rog!", s-a hotarat imediat. Am inceput sa vorbim despre mancare, regim, conditie fizica, tot ce face ea ca sa se mentina in forma pentru intalnirile cu Jankovic, Ivanovic sau surorile Williams.
"Am un regim destul de strict, adica carne de pui, peste, vita - toate la gratar, fructe, legume..bine, acum daca mi se face pofta sa mananc un pic de ciocolata, nu ma omoara nimeni daca gust si eu un pic (rade cu gura pana la urechi). Fast-food zici?!! Da, da, cum sa nu...doar salatele", ne ia prin surprindere cu sinceritatea ei. "De sarbatori o sa fiu acasa cu ai mei, dar eu nu o sa am parte de bucatele traditionale gatite de mama. Cel mult o sa manac sarmale din carne de pui!".
Despre Nadal si Federer...
Cine poate sa ii stie mai bine pe cei mai buni jucatori din lume daca nu cineva care da nas in nas cu ei pe culoarele de la vestiare sau pe holurile hotelurilor unde sunt cazati la turneele de Grand Slam. "A, Rafa Nadal e super de treaba. Tot timpul e inconjurat de prieteni, de spaniolii lui, se aude razand, canta, spune bancuri... e foarte sociabil si placut. Fetele sunt cu ochii dupa el la fiecare aparitie. E chiar mai dragut decat la televizor, iti zic eu".
Dar Roger Federer? "Pai Federer este exact asa cum joaca: elegant, educat, parca cateodata, la petreceri sau cand ne intalnim mai multi, ar vrea si el sa intre in vorba, dar tot timpul, tot timpul e cu Mirka, logodnica lui". Dar tu, nimic special pe terenurile de tenis?! (rade) "Nu am timp de lucruri de genul acesta acum. Toate la timpul lor. Eu vreau sa fiu concentrata 100% la tenis. In plus, ce relatie sa ai cand tu pleci din doua in doua saptamani?", a incheiat Sorana Cirstea discutia despre colturile mai intunecate ale terenului de tenis.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro