Intrat in dizgratia francezilor, Raymond Domenech nu vrea sa-si paraseasca prea usor postul, de aceea Franta este singura instanta sportiva din lume care are doi selectioneri. Federatia Franceza de Fotbal (FFF) cauta metode pentru a scapa de tehnicianul nationalei din ultimii sase ani, dar Domenech poate cere 2 milioane de euro despagubiri pentru ca Laurent Blanc a fost angajat cand inca mandatul sau nu a fost incheiat.
Potrivit contractului lui Domenech semnat in iulie 2004 functiile sale de selectioner al nationalei si de instructor al antrenorilor expira in 31 iulie. Pana atunci, Franta are doi antrenori pe banca nationalei. Domenech castiga 12.000 de euro pe luna pentru functia de instructor al antrenorilor, la care se adauga 45.000 de euro pentru cea de selectioner.
Dupa dezastrul de la Mondial, suporterii se asteptau sa scape cat mai repede de selectioner, dar s-au infuriat cand au aflat ca in loc sa plece cu coada intre picioare, Domenech cere bani. Potrivit avocatului lui Domenech, tehnicianul poate cere pana la doua milioane de euro pentru dispretul aratat de FFF, care a angajat un alt selectioner in timpul mandatului sau.
Consiliul federal al Federatiei franceze de fotbal (FFF) se reuneste vineri, 23 iulie, pentru a desemna presedintele interimar al Federatiei, dar si pentru a incerca sa scape de Domenech, informeaza Le Parisien.
Guy Chambilly, membru al Consiliului de administratie al FFF: "Trebuia sa nu mai fie deja aici. Trebuie sa-l dam afara imediat. Se va cere plecarea sa in intalnirea de vineri a consiliului federal si eu sprijin aceasta actiune. Instructor al antrenorilor? Va rog! Acest om nu e in stare sa dea lectii despre cum sa conduci o echipa. E sigur asta".
Jacques Rousselot, presedinte Nancy: "Pentru mine, Domenech e ca si plecat. Trebuie sa paraseasca Directia tehnica nationala (DTN) si, daca are putina onoare, ar trebui sa plece din proprie initiativa".
Christian Teinturier (FFF), cel care a cerut inlaturarea lui Domenech dupa EURO 2008: "A murdarit imaginea Federatiei. Atitudinea sa este idignanta".
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro