Publicat:
08.07.2023, ora 08:07
Actualizat: 13.07.2023, ora 03:27
Episodul VIII. Stadionul
Centenar Rapid. Hotnews a adunat poveștile Rapidului. Povești cum altele nu găsești la vreun club de fotbal din România. Povestea Galeriei și a Cartierului Giulești (cu istoricul Pompiliu Constantin). Marii Jucători ai Rapidului i-am povestit cu fundașul Nae Stanciu. Povestea Rapidului în Comunism (atacantul Ion Ionescu). Marele Marș Triumfal al Rapidului Campion din 1967 (senator Aristocrat Marcel Diaconu). Momentul ABBA din viața Rapidului a avut eroul său: portarul Ion Manu. Fundașul Adrian Iencsi și atacantul Robert Niță au reamintit ultimele titluri de campioni și retrogradarea în Divizia a 4-a.
Renașterea Rapidului are acum o Superarenă, noul Giulești. Lucian Ionescu este fan Rapid de copil, a susținut Rapidul pe Republicii, Steaua, Național. A suferit odată cu dărâmarea vechiului Giulești și a dat nume de vedetă rapidistă fiecărui colț al noii arene. Noul Giulești „Valentin Stănescu" a fost inaugurat în 2022 nu este o „Adunare de scaune”. Stadionul este locul de întâlnire al sufletelor rapidiste. Jucători și galerie respiră împreună. Tribuna e aproape de gazon (după modelul Potcoavei din Giulești, din 1939). Fiecare fan ia suflul jucătorilor, îi aplaudă, îi înjură, îi divinizează, îi ironizează. Împreună plâng și se bucură. Despre poveștile stadionului Rapid Giulești VIDEOSTORY cu Lucian Ionescu, director de imagine.
Stadionul - locul de întâlnire al generațiilor
„Am fost dus de către bunicul meu la un meci în Ghencea în copilărie și pe parcursul meciului doar m-am jucat cu zmeul. După care m-a dus tata în Giulești și m-am îndrăgostit iremediabil de Rapid. Ca și tatăl meu, am prins perioada Rapidului de pe Republicii, sunt un produs al tribunei giuleștene. Am crescut la tribuna a 2-a după care Dumnezeu mi-a oferit șansa acum de a lucra pentru Rapid. Mă pot mândri și cu faptul că la ora actuală copilul meu deține recordul de cel mai tânăr membru susținător al Rapidului. Imediat după naștere, de la maternitate, mi-am dus copilul la steag, la Liga Suporterilor. Când mă trezesc dimineața mă bucur de o nouă zi dedicată Rapidului”.
Stadionul - Galeria Rapid altfel își transforma jucătorii în idoli
„Sunt unul dintre suporterii veterani ai anilor 1980, care n-a trăit din trofee, pentru că n-au existat trofee. Noi nu prinsesem niciun titlu, am câștigat doar Cupa României. Dar ne bucuram teribil de o victorie cu echipele împotriva echipelor sistemului, cum erau Steaua, Dinamo, Victoria, FC Olt, Flacăra Moreni și savuram practic fiecare gol pe care Rapid îl marca în Giulești. Generația mea avea o altă modalitate de a transforma jucătorii în idoli. Rivalizam cu echipele departamentale, nu prin prisma rezultatelor, ci prin prisma iubirii și atașamentului. Și ne creionam propriile povești cu jucătorii noștri, pe care-i ridicam la rangul de idoli. Uneori chiar cu versuri ironice, dar era o ironie din aceea pe care o au părinții vizavi de copil. Părinți care demonstrează cât de mult își iubesc copilul”.
Stadionul cu Galeria antisistem
„Giuleștiul în sine era o oază antisistem, dar echipa era obligată să facă niște compromisuri, pentru că așa erau vremurile. Acel celebru meci cu golurile marcate de Cămătaru. Era acea dispută permanentă între Steaua și Dinamo. Steaua se impunea în acel moment mai ușor în Europa. Și atunci Dinamo a dorit să vină cu o contraofensivă și și-au propus să câștige acel trofeu de golgheter al Europei. Drept pentru care Cămătaru, golgheterul lui Dinamo, trebuia să înscrie o sumedenie de goluri, să-l întreacă pe austriacul Polster, cu care se afla în competiție directă. Și a fost într-adevăr un meci disputat în Giulești. Nu exista atunci tehnologia de acum, dar suporterii au aflat că va fi un blat. Noi, rapidiștii, trăiam victoriile cinstite, indiferent cum, cât de greu le obțineam. Și la fel, savurăm și înfrângerile, dar să fie demne.
În contextul ăsta, acel meci cu Dinamo a devenit o commedia dell'arte. Au rămas celebre versurile scandate de tribună. „Cămătaru Rodion nu e Gheată, e Șoșon" sau „Toni Polster unde ești să vezi circul din Giulești”. Și a fost haios că la fiecare gol marcat de către Cămătaru, se scanda la adresa lui, bietul om, exact când trebuia să dea gol, rata din poziții incredibile. Probabil că și el simțea acea presiune. În momentul în care Cămătaru marca, noi din tribună aruncam fiecare cu ce aveam la îndemână și cu ce venisem de acasă un papuc, un adidas vechi. Mulți dintre noi care n-am știut să venim înarmați cu aceste obiecte, chiar am renunțat la încălțările din picioare și am plecat desculți acasă. Iar când jucătorii noștri pe care îi iubeam și în momentul în care marcau și veneau să se bucure în dreptul galeriei, mă iertați, da, asta s-a întâmplat, ne întorceam, ne dădeam pantalonii jos și le arătam dosul.
Nu admiteam blatul, iar dacă el fusese făcut o arătam explicit. Avem și o ironie la adresa lui Grigore. El în toată cariera lui a dat un singur gol. Și golul a fost exact în acel meci. Și toți în galerie îi spunem: „băi, Mariane, ai dat și tu un gol în carieră și golul ăla a fost într-un blat. Deci asta este povestea acelui meci. Nu-i putem spune de tristă amintire, pentru că noi, în stadion repet, l-am savurat ca pe o comedie. Am transformat un blat ordinar, ca să-i spun așa, într-o distracție pentru noi. Sigur n-am plecat acasă cu satisfacția victoriei, dar prin acele ironii, prin acele versuri, prin acele gesturi, noi considerăm, cei din tribună, că din nou ne-am întors împotriva sistemului. De altfel, după acea ediție a fost și desființată Gheata de Aur. Tocmai pentru că s-a dus vestea de ce s-a întâmplat”.
Stadionul - oază de cultură
„Aici nu e loc de vreo legendă sau de vreo poveste. Rapid era permanent împinsă către Divizia B și meciurile Rapidului erau foarte rar televizate, în special cuplajele interbucureștene. De frica scandărilor din tribună. Plus că-n tribună era plin de reprezentanți ai puterii, ai Securității care erau înspăimântați de strigătele tribunei și mereu vegheau să vadă de unde se nășteau aceste versuri. Să nu uităm că Giuleștiul, fără să pară un paradox sau forțat spus, era și o oază de cultură. Cei mai mulți dintre actorii, scriitorii vremii, oamenii de litere ai acelor vremuri, țineau cu Rapid ori erau în tribuna Giuleștiului. Acolo unde se nășteau versuri. Spontan, nu era ceva organizat, nu neapărat cineva venea cu niște notițe. Îmi amintesc de un meci în care o parte a tribunei striga „Ceaușescu” și cealaltă tribună „PCR". Și apoi împreună: „Cine ne-a trimis în b?” ”Ceaușescu, PCR” și se aplauda. Bun, cum puteai să-i arestezi pe oamenii ăia? Reprezentanții puterii încercau să pună presiune, iar aici nu ținea de club, de șeful de la minister. Asta era manifestarea tribunei, a stadionului. În acei ani 1980 întregul stadion devenea o galerie și fiecare om prelua ceea ce încerca să transmită galeria, iar oamenii nu se temeau”.
Giuleștiul nu a fost niciodată o adunare de scaune pentru simplul motiv că nu aveam scaune
„Oriunde era trimis Rapidul pe orice stadion, pe Republicii, pe 23 August sau pe Steaua, era spiritul acela de frăție. Fiecare rapidist se simțea apropiat de cel din stânga, de cel din dreapta și credea că este apărat orice ar spune și ar face. Puterea chiar nu avea ce să facă. Galeria, stadionul erau făcute din oameni pe care nu-i puteai stăpâni. Eram 20.000 de oameni adunați pe un stadion și care, într-un fel ironic sau direct, manifestau împotriva puterii, deja devenea o problemă a Puterii, iar Galeria năștea sentimentul că împreună nu știau ce-i frica. Giuleștiul nu a fost niciodată o adunare de scaune pentru simplul motiv că nu aveam scaune. Erau numai băncile din lemn. Dar bănci, care la un moment dat se degradaseră, se rupseseră și dacă intrai după începutul meciului, erai atent la meci și îți pleca un picior către hăul de jos”.
Giuleștiul: tribuna copiilor cu voce cristalină
„Mai mult decât atât, a fost o perioadă când Giuleștiul era în Potcoavă, în partea dinspre Sala Sporturilor. Nu era închisă și acolo se încropise o tribună dintr-un schelet metalic, care tot așa. N-avea scaune. Era denumită tribuna copiilor. Și aveau copiii accesul gratuit, mă rog, printre copii erau și maturi, posesori de sticlă cu votcă. Dar era un altceva și acolo se formase un micuț nucleu al galeriei, o galerie cu voce cristalină, în care copii scandau. Eu personal nici nu i-am spus tatălui meu de „tribuna copiilor”. Îmi dădea bani de bilet. Mergeam la magazinul de la Gara de Nord, îmi cumpăram alte lucruri cu banii aceia, că aveam intrarea gratuită la tribuna copiilor. La pauză încercam să migrez către tribuna a 2-a, îmi încasam răbdător bastoanele de cauciuc de la milițieni pe spate, dar reușeam într-un final să ajung unde îmi doream”.
„Suntem peste tot acasă! Porțile ni se deschid!”
„Da, Rapid a avut permanent un capital de simpatie enorm, inclusiv în acele vremuri. Peste tot pe unde mergea în țară, oamenii întorceau capul sau ieșeau la ferestre și spuneau: A venit Rapidul, a venit galeria Rapidului! Erau fascinați. Toți auziseră că acel grup este împotriva sistemului și nu au teamă de nimic. Mergeai la Mârșa sau la Făgăraș, sau în alte părți. Rapid era obișnuită “să o comită” și pe alte stadioane. Deja pentru oamenii aceia, pentru localnici, nu mai exista importanța rezultatului. Trecea pe planul doi. Faptul că apăruse galeria Rapidului prin oraș stârnea aplauze și emoție”.
Giuleștiul a scris istorie în Ghencea
„Cât a fost Giuleștiul în renovare, noi am migrat, ca să spun așa, inclusiv în Ghencea. Noi am scris istorie în Ghencea, pentru că în timp ce la un meci de Cupe Europene la Steaua, veneau câteva mii de spectatori îmbrăcați în kaki și care aplaudau la ordin, noi la un meci cu Petrolul am avut aproape 40.000 de oameni în Ghencea, meci în Divizia B, meci cu care nu am promovat. Un jucător de-al nostru a fost sancționat cu cartonaș doar pentru simplul fapt că a stopat mingea și a ținut-o pe ceafă. Arbitrul a considerat că e o ridiculizare a adversarului. Deci, Rapid a creat povești pe orice stadion pe care mergea”.
Stadionul care clocotește
„Aici aș vorbi de celebrul slogan „Țâră, Goanță și cu Gheară/ cel mai tare atac din țară”. Aceasta era un vers tot ironic, de dragul jucătorilor noștri. Iar jucătorii noștri chiar au fost arestați. Sunt prieten cu ei, eu ocupându-mă și de gruparea de old boys a Rapidului. Urma un meci cu Dinamo, un meci foarte important pentru Dinamo. În vremea aceea, Rapidul avea în Gara de Nord, la linia 14 un mini hotel și acolo erau cazați jucătorii Rapidului aduși din provincie, care încă nu aveau casă închiriată în București sau casă cumpărată. Locuiau acolo, mai ales că la linia 14, când se pleca în deplasare, era tras și trenul care urma să-i ducă pe jucători. Jucătorii coborau din acel hotel direct pe peron și urcau în tren.
Înaintea acelui meci au fost arestați șase jucători de la Rapid. Au fost chemați la secția de miliție și anchetați pentru un presupus viol. Era o formă de a trage un semnal de alarmă: „vedeți că urmează meciul cu Dinamo!” Sigur, totul fusese ceva regizat. Jucătorii au fost tratați destul de dur. Bacoș povestește chiar că a primit și niște palme. Erau înjurați, se vorbea și foarte urât. Au fost puși să dea declarații. De altfel, Leo Toader, portarul, și Fănel Țâră trebuiau să ajungă la lotul olimpic, să plece. Din câte îmi amintesc, au pierdut avionul, n-au mai ajuns. Pe Bacoș, un ardelean molcom și foarte religios, l-au pus să scrie ce a făcut în ultimele șase luni. Bacoș, și-atunci și-a încasat palmele, a început să scrie: „m-am trezit de dimineață, am servit micul dejun, mi-am luat geanta, am plecat către teren la antrenament”. Și atunci l-a luat la palme că „faci mișto de noi?”
Aici, fac o paranteză, a fost un deja-vu, o rescriere a istoriei, pentru că după o finală de cupă cu Venus, în perioada interbelică, câțiva jucători ai Rapidului au fost arestați de la restaurant, duși la secție. Pe atunci patronul Venusului și al Siguranței era unul Marinescu. Și Marinescu a cerut rejucarea meciului, considerând că Rapid a câștigat într-un mod necinstit, fiind ajutată de arbitraj.
Revenind la meciul nostru, evident nu exista tehnologia, dar vorba arestării s-a dus în tribună. Luase cote apocaliptice. Că jucătorii noștri au fost arestați, au fost bătuți, schilodiți, sunt în beci. În fine, când echipele au ieșit de la cabine, toți i-am văzut și pe respectivii jucători rapidiști arestați. E și atunci tot stadionul s-a unit. Deci era o cauză: Rapidul trebuia să câștige obligatoriu. Totul era născut din suferință. Tot stadionul simțea că echipa suferise și acum chiar conta și rezultatul. Sigur, Dinamo se aștepta să câștige. Cert este că Goanță, unul dintre arestați, a luat mingea, a driblat patru dinamoviști, inclusiv pe portarul Moraru, și a înscris. A fost un unu-zero pentru Rapid, un unu la zero, nu doar împotriva lui Dinamo, ci împotriva întregului sistem totalitar”.
De ce e plâns un stadion când e demolat: Republicii
„Republicii avea boemia lui, era un stadion după care toți am plâns când a fost demolat. Era un stadion care a rămas în amintire. Am jucat foarte multe dintre meciurile din Divizia B acolo. Era permanent plin, avea un aer aristocratic prin locul în care era situat și acolo ne-am lăsat o grămadă de amintiri, mai ales generația mea, cei care eram copii”.
Giuleștiul galeriei fierbinți și a locomotivelor care-și salută idolii
„Atmosfera era diferită între Republicii și Giulești prin prisma faptului că Giuleștiul a fost dintotdeauna al CFR-ului. Rapidul a fost creația, este copilul CFR-ului, iar în spatele tribunei a 2-a erau șinele de tren și toate trenurile care treceau în timpul meciului salutau. Mecanicul de de locomotivă saluta faptul că Rapid joacă, tabela de marcaj pe care o aveam era vizibilă din tren și atunci când mecanicii vedeau mai ales că Rapid conduce, locomotivele, parcă aduceau o bucurie. Eu, copil fiind, fugeam de lângă fostul lider al galeriei Mincea, unde îmi plăcea să stau, că erau tobele și când auzeam trenul, fugeam, nu doar eu, mai mulți copii, sus la tribuna a 2-a să vedem și trenurile cum trec. Practic Giuleștiul a făcut și face parte din ceea ce înseamnă Gara de Nord și CFR”.
Am văzut cum se construiește noua arenă
„Rapid trăiește prezentul, își construiește viitorul, dar nu își uită trecutul. Noua arenă mi-a adus și bucurie și tristețe în momentul în care buldozerele au început să muște din tribuna oficială. Am apucat să-mi iau și eu ca amintire un scaun alb și un scaun vișiniu, pe care le păstrez cu sfințenie. Am stat pe acel schelet de tribună și mi-am făcut ș-o ultimă poză. La vremea respectivă, sincer, sufletul îmi spunea că n-o să mai avem stadion. Așa circulau și zvonurile că s-a dorit că Rapidul să nu mai existe și să nu mai aibă stadion. Din fericire, am asistat când s-a înălțat stadionul, dar am asistat de fiecare dată într-un mod fraudulos. Acum o pot spune, o pot recunoaște, pentru că nu eram lăsați, nici noi, cei din galerie, nici reprezentanții clubului sportiv, nu am fost lăsați nici o clipă să vedem planurile, să venim și noi cu niște idei, să ne exprimăm niște dorințe și de fiecare dată reușeam să intru fraudulos. Făceam rost de o cască de muncitor, aveam și geaca cu emblema clubului și eram lăsat. Nu mă trăgea nimeni de mânecă și am trăit practic fiecare metru din acest nou stadion. Am văzut că într-adevăr stadionul se înalță, la fel ca toți suporterii. Am rămas cu acea durere și îmi va fi toată viața ciudă că nu am avut putere să pot schimba lucrurile în vreun fel. Regretul că n-am schimbat planurile acelei tribune a 2-a, tribună care reprezenta un simbol pentru toți rapidiștii și mai ales pentru cei dintr-o anumită generație. Aceea tribună nu mai este cum a fost. Este o tribună micuță, micșorată de la 19.100 de locuri la 14600.
Noi suntem foarte mulți. Umplem stadionul, nu doar cu FCSB și cu Dinamo. Publicul nostru este pătimaș și publicul trebuie să fie foarte aproape de terenul de joc
Să poată crea o presiune pozitivă pentru jucătorii noștri, să îi poată împinge de la spate și evident, o presiune negativă pentru adversari. S-a reușit acest lucru. Eu cunosc foarte mulți jucători și de la alte echipe și care îmi spun, frate, când ies de la voi de la vestiare simt că ceva nu e în regulă, după care, fără să vreau, mă trezesc cântând cu galeria voastră, chiar dacă sunt adversară. A zis atmosfera e fantastică, iar în momentul când plec de la voi de pe teren, indiferent că am pierdut sau am câștigat, mă simt fotbalist. Ce pot să zic? Suntem fericiți că avem stadion, plângem încă pentru tribuna a 2-a, dar la fel suntem fericiți că cel puțin de la revenirea în prima ligă, în acești 2 ani de existență pe prima scenă, toate meciurile din Giulești s-au jucat sold out. Au fost oameni care au rămas afară, fiind privați de a intra să-și vadă propria echipă tocmai prin prisma faptului că stadionul este micuț pentru ceea ce înseamnă Rapid”
Rapid este echipa galeriei și galeria este a Rapidului
„Păi da, e și propoziția care spune Rapid este o stare de spirit. Rapid este cel după care vin oamenii la renașterea Rapidului în liga a 4-a atunci s-a demonstrat încă o dată că Rapid este echipa galeriei și galeria este a Rapidului. În contextul în care pentru Rapid au sosit pe Arena Națională aproape 40.000 de oameni. Repet, în liga a 4-a a fost. Am intrat în cartea recordurilor. Galeria e cea care a împins Rapidul de la spate și într-adevăr, aici se vede acea stare de spirit unică. Rapidul nu a fost huiduit de la revenirea în prima ligă, chiar și când unele rezultate nu au fost cele dorite. Galeria Rapidului a umplut stadioanele. E fascinant să vezi marea vișinie umplând gara din Arad, gara din Cluj-Napoca, nu mai vorbesc de Constanța, Ploiești, locuri mai apropiate. Asta demonstrează că Rapid este o stare de spirit. Și pe mine mă fascinează faptul că jucăm și cu echipe între care sunt istorii întregi de rivalitate”.
Fiecare colț din noul Giulești are nume de eroi
„Acum a apărut o nouă construcție. E ca o casă nouă în care te-ai mutat din casa bătrânească. În locul casei bătrânești a fost construit alta nouă. Jucătorii, prin rezultate, jucătorii care vor veni și vor călca în Giulești, crampoanele lor lăsate pe teren vor da noua identitate a noii case.
Trecutul e cu noi cumva. Clubul mi-a oferit privilegiul de a găsi nume pe care să le dăm anumitor părți ale stadionului. Avem identitate încă din start. Am decis ca muzeul clubului să poarte numele lui Florian Pittiș, sala de conferințe să poarte numele lui Adrian Păunescu, făuritorul imnului rapidist, cele două săli destinate mass-media să poarte numele lui Radu Călin Cristea, cel care construia practic programele Rapidului. Tribuna a 2-a a stadionului nou poartă numele lui Alexandru Neagu, care a trăit în sărăcie și a trăit într-o cămăruță sub tribuna a 2-a a stadionului vechi. Eu știu impactul sufletesc al stadionului vechi. Era istorie. O altă sală să poarte numele lui George Stanca, care a făcut foarte multe lucruri doar din dragoste pentru Rapid. La cele două peluze, pe unde intră spectatorii, pe pereți, sunt trecute marile numele ale sportivilor Rapidului. După care am luat decizia ca și tribunele să poarte numele unor foști jucători.
Și fiecare tribună și peluza are propria poveste. Vorbim de Peluza Nord, acolo unde își desfășoară activitatea galeria. Poartă numele Dan Coe tocmai prin prisma faptului că există acel strigăt “din vechea Troie / pentru faima lui Dan Coe". Dan Coe, ministrul apărării, unul din marii jucători ai Rapidului.
Avem tribuna oficială care poartă numele inegalabil lui Nicolae Manea, om care a fost cam tot la Rapid, atât jucător, cât și antrenor și președinte al clubului.
Tribuna întâi poartă numele lui Valentin Stănescu, antrenorul care ne-a readus în prima ligă și care a adus, evident, primul titlu în Giulești. Tribuna oaspeților poartă numele lui Tache Macri. Este singurul în viață, are 93 de ani, trăiește în Franța. El unul dintre marii jucători ai Rapidului. Deci toate acestea construiesc deja o poveste a unui stadion nou și chiar mă bucur pentru că în ultima perioadă au început să vină foarte mulți copii aduși din școli atât din București cât și din provincie, care vizitează stadionul și am privilegiu să le povestim fiecare denumire și de ce a aleasă. Cred că fiecare nume ales și care se vede scris pe tribune aduce un pic de identitate echipei, galeriei, stadionului, întregului Giulești. Acum Săpunaru, Morais și toți ceilalți au dat valoare și prin rezultate și au intrat deja în istoria noului stadion. Dar când citim și așa aceste nume, parcă îi și vedem pe acei jucători de altădată, cum ne zâmbesc de acolo, din cer, și se bucură că lumea și publicul nu i-a uitat”.
Centenarul Rapidului este povestit pe Hotnews:
Episodul al Șaselea
Seria de povești multimedia „Porțile ni se deschid” e realizată cu susținerea SUPERBET
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
.jpeg)
