FRF: Echipe de fotbal feminin pentru toate cluburile din Liga I, condiţie obligatorie pentru primirea licenţei

Comitetul Executiv al FRF a aprobat miercuri, măsurile de dezvoltare a fotbalului feminin prin intermediul cluburilor cu echipe participante în Liga I, scrie News.ro.

Fotbal femininFoto: frf.ro

Astfel, potrivit frf.ro, începând cu sezonul 2020/2021, toate echipele care vor activa în campionatul Ligii I trebuie să îndeplinească cerinţa de a înregistra minimum 20 de jucătoare care să evolueze în Campionatul Naţional U15 feminin.

Aceasta este o condiţie obligatorie pentru primirea licenţei de a evolua în Liga I. Echipele au posibilitatea de a semna un protocol de colaborare cu un club de fotbal feminin din Liga 1, Liga 2 sau Liga 3, caz în care echipa va participa în competiţiile de junioare cu numele clubului de Liga 1 masculin.

De asemenea, reforma va continua şi în următoarele sezoane, astfel:

Sezonul 2021-2022

  • Începând cu acest sezon, cluburile din Liga 1 trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga 1, Liga 2, Liga 3)
  • Trebuie să aibă în continuare minim 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Naţional U15
  • În ambele situaţii se aplică varianta protocolului de colaborare: echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin în competiţiile în care evoluează

Sezonul 2022-2023

  • Înregistrarea a minimum 20 de jucătoare care să joace în Campionatul Naţional U15
  • Înregistrarea a minimum 15 jucătoare U13
  • Înscrierea unei echipe de Campionatul Naţional de Senioare
  • Pentru toate cele trei situaţii prezentate mai sus se aplică, de asemenea, varianta protocolului de colaborare, caz în care echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin atât la nivel de senioare, precum şi la junioare

*Echipa de senioare va evolua în Liga 3 în cazul în care nu există un protocol de colaborare semnat. Dacă acesta există, atunci echipa de senioare va juca la nivelul ligii în care activează clubul de fotbal feminin.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid  a căzut  de la etajul 11 al unei clădiri
Superliga
10:59

Citește mai mult

„CNA trebuie să ia modelul Franței” Vicepreședintele CNA explică diferența dintre OTV, căreia i s-a retras licența, și Realitatea Plus,  pe care Becali o vrea închisă
Media
10:18

„Niciuna nu arată a campioană”   Iosif Rotariu  critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
Superliga
11:43

Remus Răureanu Romantism: Dinamo - Sampdoria
Opinii
15.04

Știri ultima oră
12:23
Radu Naum Gigi, centru atacant
Radu Naum Gigi , centru atacant
10:59
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unei clădiri
Aaron Boupendza a murit! Veste-șoc din China: fostul jucător de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unei clădiri
11:43
„Niciuna nu arată a campioană” Iosif Rotariu critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
„Niciuna nu arată a campioană” Iosif Rotariu critică dur evoluția echipelor din play-off: „Campionatul a scăzut valoric” » Ce problemă vede la FCSB
12:02
Sancțiuni după Lazio - AS Roma Suporterii, interziși la meciurile din deplasare + decizie extremă: meciurile cu risc ridicat nu se mai joacă seara
Sancțiuni după Lazio - AS Roma  Suporterii, interziși la meciurile din deplasare + decizie extremă : meciurile cu risc ridicat nu se mai joacă seara
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
„Nu a fost cea mai bună zi” Hansi Flick, după ce Barcelona a fost la un pas de  eliminare  în Liga Campionilor: „Nu e ușor să joci cu Dortmund”
Liga Campionilor
09:52

Meci de gală pe Wembley  Usyk și Dubois,  negocieri pentru o revanșă cu toate centurile pe masă!
Box
11:33

Confuzie maximă la Aston Villa - PSG  VIDEO:   Ce s-a auzit  pe stadion înainte de începutul meciului din sferturile Ligii Campionilor
Liga Campionilor
10:28

Dembele, furios după Villa - PSG  VIDEO:  Francezul  a vrut să refuze  trofeul pentru „Omul meciului” » Discurs dur la final: „Am crezut că suntem deja calificați!”
Liga Campionilor
10:54

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
16.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %