Gabriel Tamaș rămâne în arest la domiciliu până cel puțin pe 16 aprilie

Gabriel Tamaş (35 de ani) şi avocaţii săi nu au reuşit să convingă Judecătoria din Petah Tikva să dea o sentinţă favorabilă. Fundaşul va rămâne în arest la domiciliu până cel puţin pe 16 aprilie, iar oamenii care-l apără sunt obligaţi să găsească un nou translator, informează Mediafax.

Gabi Tamas si autoritatile israelieneFoto: sport1.maariv.co.il

La termenul de joi, fundaşul lui Hapoel Haifa a venit însoţit de avocaţi şi oamenii care se ocupă de controlul său judiciar şi a sperat că va scăpa de probleme, dar a plecat acasă dezamăgit şi vizibil nervos. Judecătoarea nici nu a vrut să audă despre o asemenea decizie şi a fixat un nou proces pentru 16 aprilie.

La următorul termen, echipa care-l apără pe Tamaş trebuie să găsească un alt translator, după ce primul angajat a fost concediat, iar propunerea lor, aceea ca Beno David, corespondent gsp.ro în Israel, să traducă a fost respins pe motiv că acesta nu are autorizaţie de translator.

Eitan Stoler, avocatul lui Tamaş, a avut un moment în care i s-a adresat direct judecătoarei: "Se exagerează în acest dosar şi vrem să avansăm. Doamna judecător, doriţi să vă dau dosarul pe tavă, dar problema e că dosarul are multe găuri", au fost cuvintele omului care-l apără pe fundaşul lui Hapoel Haifa.

Termenul de pe 16 apriie capătă, astfel, o importanţă aparte. Tamaş vrea să fie liber pentru a-şi ajuta echipa în cele patru etape rămase din play-off-ul campionatului israelian, dar dacă nu primeşte o decizie favorabilă ar putea rămâne în arest la domiciliu până la finalul acestei luni. Pe 19 aprilie începe Paştele Evreiesc, perioadă de opt zile în care Judecătoriile din Israel funcţionează doar pentru cazuri excepţionale.

Gabriel Tamaş a petrecut şapte zile în arestul poliţiei israeliene pentru că a gonit beat la volan cu 205 km/h în momentul în care se întorcea de la o petrecere dată de patronul clubului său.

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB - DinamoLIVE de la 20:00, în etapa #28 din Liga 1 » Kopic bifează meciul 50 în Superliga chiar în „Eternul Derby”
Superliga
09:32

Citește mai mult

Radu Drăgușin, în pericol Fundașul român ar putea deveni al 4-lea stoper la Tottenham
Stranieri
14:03

Cupa RomânieiCSM Reșița, victorie cu Unirea Alba Iulia în barajul de departajare + Tabloul sferturilor
Cupa Romaniei
15:00

România - Bosnia Biletele pentru primul meci din preliminariile CM 2026 se vând ca pâinea caldă: 40.000 în 48 de ore
Nationala
15:18

Bilete FCSB - Dinamo Fanii vor lupta cu frigul pentru a asista la derby-ul din Superliga » Câte tichete au fost vândute
Superliga
14:55

Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Opinii
13:27
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
Citește mai mult
Cristian Geambașu FCSB și-a provocat rivalele?
S-a săturatAntrenorul lui AC Milan și-a criticat dur elevii după înfrângerea cu Torino: „Goluri ridicole și greșeli de circ”
Campionate
12:00

Amărăciunea lui LucescuAntrenorul lui PAOK acceptă că e un an rău: „Poate fi un sezon fără nimic”. Urmează alt joc decisiv
Campionate
15:24