Gennaro Gattuso, după incidentul de luni: "Este vorba de respect" - Bakayoko: "Nu am făcut decât să repet cuvintele antrenorului"

Gennaro Gattuso, după incidentul de luni: "Este vorba de respect" - Bakayoko: "Nu am făcut decât să repet cuvintele antrenorului"

Tehnicianul echipei AC Milan, Gennaro Gattuso, consideră că Tiemoue Bakayoko a arătat lipsă de respect amânând momentul ieşirii la încălzire în momentul în care i-a cerut să facă asta, la meciul cu Bologna, din Serie A, informează News.ro.

Gennaro GattusoFoto: acmilan.com

“I-am cerut lui Bakayoko să se pregătească, el nu s-a grăbit, aşa că l-am chemat pe Jose Mauri. Purtăm un tricou prestigious, trebuie să fiu sincer. Am aşteptat şapte sau opt minute şi el nu avea nici măcar apărătorii puşi. Vom vedea, este vorba de respect. Jucătorii îmi pot spune orice, dar trebuie să nu arate lipsă de respect faţă de colegi şi atmosfera din vestiar”, a declarat Gattuso la Sky Sport, potrivit Football Italia.

Bakayoko a reacţionat printr-o postare pe Twitter, el explicând cum s-a desfăşurat situaţia.

“Nu accept să fiu arătat ca un jucător care refuză să intre pe teren când îi cere antrenorul şi care nu îşi respectă clubul şi colegii. Începând meciul pe bancă eram gata să dau 200 la sută chiar şi dacă aş fi jucat doar cinci minute. Când Lucas a început să aibă probleme, mi s-a cerut să mă pregătesc pentru eventualitatea unei înlocuiri. Aşa că m-am pregătit imediat şi am plecat la încălzire în două, maxim trei minute. Apoi mi s-a cerut să revin pe bancă. Totul s-a petrecut, cred, între minutele 23 şi 26. În momentul în care am stat pe bancă antrenorul mi s-a adresat în termeni neaşteptaţi şi nu am făcut decât să repet cuvintele. Nimic mai mult. Să fie clar: nu am refuzat nicio clipă să intru în joc şi nu am amânat momentul plecării la încălzire. Aveam o singură dorinţă, să intru pe teren şi să îmi ajut colegii, cum am făcut-o mereu şi cum o voi face până la finalul sezonului”, a notat el.

L’Equipe a scris, luni seară, că Tiemoue Bakayoko, rezervă la meciul de pe teren propriu cu Bologna, încheiat 2-1, luni seară, l-a insultat de pe bancă pe tehnicianul Gennaro Gattuso.

Bakayoko s-a aflat pe banca de rezerve pentru că săptămâna trecută, miercuri, a întârziat o oră la antrenament. Când Lucas Biglia, cel titularizat în locul său, s-a accidentat în prima repriză, Bakayoko nu s-a grăbit să se încălzească pentru a intra pe teren, astfel încât tehnicianul l-a preferat pe Jose Mauri.

Iritat, antrenorul i-a cerut explicaţii francezului. Acesta a reacţionat însă spunându-i: “Fuck off, man!”.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO Bakayoko l-a insultat pe Gattuso la meciul Milanului cu Bologna: "Fuck off, man!"

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Senna era regal!”  Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau  atât de nesigure ”
Formula 1
18.01
„Senna era regal!” Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau atât de nesigure
Citește mai mult
„Senna era regal!”  Bertrand Gachot, fost pilot F1, povestește ce s-a întâmplat la Imola, când brazilianul a murit: „Monoposturile erau atât de nesigure ”
Replică dură  Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj »  Săgeți către conducere : „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
Superliga
18.01
Replică dură Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj » Săgeți către conducere: „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
Citește mai mult
Replică dură Dan Petrescu, nemulțumit de strategia de transferuri de la CFR Cluj » Săgeți către conducere : „Nu sunt consultat, nu pot să fac decât să antrenez”
FCSB, peste Tottenham Campioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în  clasamentul celor mai bune echipe din 2024  » Ce locuri ocupă formațiile din România
Superliga
18.01
FCSB, peste TottenhamCampioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în clasamentul celor mai bune echipe din 2024 » Ce locuri ocupă formațiile din România
Citește mai mult
FCSB, peste Tottenham Campioana a depășit cluburi mari precum Napoli, Rangers sau PAOK în clasamentul celor mai bune echipe din 2024 » Ce locuri ocupă formațiile din România
„Nesimțire pe față!” Budescu critică dur arbitrajul, după  U Cluj - Gloria Buzău 2-1 : „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
Superliga
18.01
„Nesimțire pe față!”Budescu critică dur arbitrajul, după U Cluj - Gloria Buzău 2-1: „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
Citește mai mult
„Nesimțire pe față!” Budescu critică dur arbitrajul, după U Cluj - Gloria Buzău 2-1 : „Au zis «hai să-i furăm și p-ăștia un pic»”
DAN UDREA  Lătrăii și Șucu,  cel de sub umbrela Rusiei
Opinii
18.01
DAN UDREA Lătrăii și Șucu, cel de sub umbrela Rusiei
Citește mai mult
DAN UDREA  Lătrăii și Șucu, cel de sub umbrela Rusiei
INTERZIS!    Aaron Boupendza  nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Superliga
18.01
INTERZIS! Aaron Boupendza nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Citește mai mult
INTERZIS!  Aaron Boupendza nu mai are voie la baza de pregătire a Rapidului
Dezamăgit de Homawoo  Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi  a ieșit din antrenament , a zis că vrea să plece”
Superliga
18.01
Dezamăgit de Homawoo Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi a ieșit din antrenament, a zis că vrea să plece”
Citește mai mult
Dezamăgit de Homawoo  Kopic a povestit un episod petrecut la Săftica: „Azi a ieșit din antrenament , a zis că vrea să plece”
„Popovici e imaginea Porsche”  Ion Țiriac  a comentat controversa  pe seama achiziției sportivului: „E treaba lui ce face cu banii”
Diverse