Se joacă cu focul   Becali și compania când pun la cale  un blat
Gigi Becali și George Simion FOTO Colaj GOLAZO.ro

Se joacă cu focul Becali și compania când pun la cale un blat

  • Cei care, pe model fotbalistic, cred că pot face un aranjament în favoarea lui Simion, ca mai apoi acesta să fie bătut de Ciolacu, riscă de fapt pielea altora.
  • Sportul a dovedit că nu există „blat sigur”. Ce se va întâmpla în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

Toată lumea știe că poți pune în aplicare un plan secret împreună cu Gigi Becali. Nu suflă o vorbă, nu apare la televiziuni. De altfel, patronul FCSB s-a retras demult din viața publică și din fotbal, așa cum a promis. Iar de politică, după cum a jurat, nici nu vrea să mai audă.

Totuși, el va candida la parlamentare. Și se pronunță, ubicuu, în legătură cu fiecare aspect al societății, schiului, științei, religiei, ofsaidului și geopoliticii.

Când Viorel Hrebenciuc a vorbit cu Gigi Becali ca să-l ajute pe George Simion să urce în turul 2 al alegerilor prezidențiale, vechiul pesedist s-a putut baza pe orice, dar nu pe secretul proiectului.

PSD să-i dea voturi lui Simion? O astfel de gândire are strălucitul avantaj de a risca, simultan, două incendii:

1. Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 24 noiembrie, iar alegerile parlamentare sunt pe 1 decembrie. Un rezultat excelent al lui George Simion în primul tur va împinge AUR în sus la parlamentare. Dar nu doar pe AUR.

Săptămâna dintre cele două alegeri va deveni una de mobilizare fără precedent nu doar a AUR, ci a întregului front populist. După principiul că nu contează să ai soluții, ci să scoți în evidență problemele, țara se va transforma în acele zile într-o arenă fără precedent de acuze, amenințări și expertize lipsite de bază.

Gândiți-vă ce înseamnă asta pentru Becali, Șoșoacă și toți specialiștii în orice.

Experiența de stadion a lui Simion e subestimată de contracandidații săi. Simion știe că tribunele se pot întoarce. Acum huiduie copios un jucător din propria echipă și, peste 10 minute, dacă reușește „un vinclu” din 30 de metri, lumea îi scandează aceluiași atacant numele.

Psihologia mulțimilor și tensiunea acumulată la meciurile de fotbal au rezonanță în procese sigur mai raționale precum alegerile, dar care și ele sunt supuse percepțiilor și emoțiilor.

2. Al doilea tur al prezidențialelor va fi pe 8 decembrie. Dacă va fi acolo, întărit cu cele două sorbituri din primul tur și din parlamentare, Simion va deveni mai puternic decât a fost vreodată.

PSD mizează pe faptul că se va repeta apelul civic din 2000, de la duelul Iliescu - Vadim. Atunci, electoratul de toate convingerile a votat cu „răul cel mai mic”. Dar e George Simion perceput drept un pericol la fel de mare precum Vadim? Atunci, până și galeriile de fotbal îl ironizau pe „Tribun”.

Corneliu Vadim Tudor și Gigi Becali Corneliu Vadim Tudor și Gigi Becali
Corneliu Vadim Tudor și Gigi Becali

Astăzi, stadioanele sunt un mediu de unde mișcarea populistă adună voturi. Nu e nicio judecată în această afirmație, ci doar constatarea unei realități.

Fotbalul are numeroase exemple de cât de imprevizibile sunt aranjamentele. Blaturi „ca și sigure” s-au spulberat când un singur jucător a dat cu stângul în dreptul. Sau când mingea a sărit altfel decât trebuia.

Echipa care acceptase să piardă s-a răsucit, de nervi, lăsând deoparte interesul banilor și dând cu adversarii de pământ. Sportul e un excelent predictor al imprevizibilului.

Din acest punct de vedere, Mircea Geoană, rapidist și dinamovist, arbitru sau antrenor, decrețel închipuit și candidat irațional când acuză jurnaliști precum Biro, are totuși dreptate. Simion este principala amenințare pentru această schemă de „ajutor pentru turul 2”.

Numai că blatul e mult mai periculos decât acceptă cei care se joacă de-a combinatorii naționali. Cine poate garanta că Ciolacu îl va învinge pe Simion sau că pro putiniștii nu ajung la o pondere sufocantă în Parlament?

Dacă noi nu ne putem imagina evenimente, nu înseamnă că acestea nu se vor întâmpla.

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa