Ciclistul galez Geraint Thomas, câştigătorul Turului Franţei în 2018, a fost votat Personalitatea sportivă a anului în Marea Britanie, primind prestigiosul trofeu în cadrul unei gale care a avut loc duminică la Birmingham, informează agenţia Reuters, conform Agerpres.
Thomas a reuşit să-i devanseze în cadrul anchetei organizate de BBC pe pilotul Lewis Hamilton, care a cucerit anul acesta al cincilea său titlu de campion mondial de Formula 1, şi pe căpitanul selecţionatei de fotbal a Angliei, Harry Kane, semifinalist la Cupa Mondială din Rusia.
El este primul reprezentant al Ţării Galilor care câştigă această prestigioasă distincţie, după fostul fotbalist Ryan Giggs, starul lui Manchester United, învingător în 2009.
"Mă simt foarte mândru să reprezint Marea Britanie şi Ţara Galilor. A fost un an excelent pentru sportul britanic, iar acest lucru poate continua mult timp", a declarat Thomas cu ocazia primirii trofeului.
Ciclistul echipei Sky a fost desemnat recent şi cel mai bun sportiv al anului în Ţara Galilor, după succesul înregistrat în această vară în Turul Franţei, cursă câştigată pentru a şasea oară în ultimii şapte ani de un rutier britanic.
În lupta pentru trofeul BBC rezervat celui mai bun sportiv britanic s-au mai aflat Dina Asher-Smith (atletism), Jimmy Anderson (cricket) şi Lizzy Yarnold (skeleton).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro