Gerard Pique: "Messi și-a câștigat dreptul să își decidă viitorul, sper să rămână la Barcelona până la 40 de ani"

Gerard Pique și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Spaniei în vara anului 2018, iar acum se află în vacanță cu soția lui Shakira. Cei doi sunt în New York, acolo unde au mers la US Open, ultimul Grand Slam al anului, informează Mediafax.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Fundașul catalanilor profită de zilele libere lăsate de tehnicianul Ernesto Valverde. Jucătorii Barcelonei, care nu sunt convocați la echipele naționale, au liber până luni, 9 septembrie.

În America, apărătorul în vârstă de 32 de ani a vorbit despre discuția pe care a avut-o cu Neymar după ce s-a încheiat perioada de transferuri.

"Au fost foarte multe bârfe și pe de-o parte este normal, pentru ceea ce reprezintă el, dar trebuie să dea pagina. Îi doresc să fie bine, am vorbit cu el și i-am spus că sper să îi meargă bine în acest sezon și că niciodată nu se știe, că în fiecare an se ivește o oportunitate și că vom vedea", a spus Pique, potrivit sport.es.

Fudașul catalan a precizat însă că nu este de acord cu durata perioadei de transferuri.

"Este păcat că perioada transferurilor se încheie după ce se desfășoară deja trei meciuri din campionat, ar trebui să se încheie mai repede. Există atât de multe bârfe și negocieri, care nu se concretizează, este ciudat. În această situație, Premier League este cu un pas deasupra noastră", a mai adăugat Pique.

În plus, apărătorul a vorbit și despre clauza din contractul lui Messi, care îi permite starului argentinian să plece de la Barcelona, la finalul oricărui sezon, fără să întâmpine probleme din partea conducerii blaugrana.

"Messi și-a câștigat dreptul să își decidă viitorul, sper să rămână la Barcelona până la 40 de ani", a conchis Pique.

El Pais: Lionel Messi are posibilitatea de a pleca gratis de la Barcelona la finalul fiecărui sezon

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF