In fata presei internationale care lauda evolutia Germaniei, antrenorul italian Cesare Prandelli a avut un raspuns pitoresc: "Si ce-o sa facem acum, daca Germania e atat de buna, ne intoarcem acasa? In niciun caz, ramanem si luptam. Avem o singura arma: jocul. Trebuie sa construim, sa riscam, dar mai ales sa fim realisti in fata portii".
Italienii, cu o noua imagine, construita in mare masura prin inspiratia lui Prandelli, au reusit sa promoveze in semifinale, dupa un succes la lovituri de departajare in fata Angliei.
Germania, una din marile favorite ale turneului, a castigat toate partidele disputate la EURO, lasand impresia ca are rezerve pentru a creste calitatea jocului.
Joachim Low, selectionerul german: "Trebuie sa ne impunem ritmul, la un nivel foarte ridicat, pentru a-i obosi. Suntem pregatiti sa mergem mai departe, in finala. Pirlo? Nu este doar un foarte bun jucator, este omul care da inspiratia si impulsul italienilor. Va trebui sa ii limitam zona de actiune. Insa, dincolo de pregatirea specifica la un adversar sau altul, important este sa ne impunem ritmul, la nivelul intregii echipe".
Germania - Italia este a doua semifinala la EURO 2012 si se disputa joi, de la ora 21,45, pe stadionul din Varsovia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro