Antrenorul formaţiei Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, crede că noul selecţioner al naţionalei va fi Mirel Rădoi. El consideră că principala problemă a naţionalei este că nu mai ştie să atace, scrie News.ro.
Hagi a fost întrebat sâmbătă seara, după lansarea cărţii “Campionii creează campioni”, dacă va fi noul antrenorul al naţionalei României, spunând: “Eu zic că echipa naţională are antrenor, aşa cred eu. Cred că Rădoi va fi. Aşa, ca opinie a mea, şi Mircea Lucescu ar fi ceva de nivel foarte înalt. Dar nu vreau să fac eu speculaţii. Mirel - cred că el e antrenorul. (...) I-aş zice să accepte chiar dacă există acel risc, cum am avut şi eu acea perioadă când nu am acceptat, dar câteodată anumite lucruri ca să câştigi trebuie să şi rişti. El ştie mai bine”.
Hagi crede că meciul cu Islanda va fi diferit de cel jucat de generaţia sa în urmă cu aproximativ 20 de ani. “Va fi total diferit, altă perioadă, altă echipă, e greu, plecăm cu dezavantaj destul de mare, jucam afară. Iar avantajul este că vine un nou an, altă energie, altă gândire, alţi jucători probabil mult mai motivaţi, mult mai entuziaşti şi mult mai pregătiţi probabil”, a explicat Hagi.
El crede că naţionala României nu mai ştie să atace. “Echipa României nu mai ştie să atace. Nu am văzut acest lucru în ultimele două meciuri în care trebuia să atacăm, nu am putut să o facem chiar dacă întâlneam adversari buni, aici e cheia. Cheia succesului în viitor aceasta e, trebuie gândit foarte serios pentru că noi trebuie să atacăm ca să ajungi bun, puternic, mare, trebuie să ai jucatori şi trebuie să ai jucători care ştiu să atace şi apoi să se apere, adică faci ambele faze, dar când ai nevoie să produci rezultat şi să câştigi trebuie să ştii să ataci şi să marchezi goluri. Aici e minusul nostru”, a afirmat fostul internaţional.
Tehnicianul spune că România are nevoie de un proiect şi trebuie creată o generaţie mai bună decât cea din care a făcut parte. “România ca ţară are nevoie de proiect şi naţionala României şi naţionalele au nevoie de un manager puternic, care să construiască un proiect mare, câştigător pentru că singurul proiect viabil şi puternic şi bun e acela de a crea o nouă generaţie mai bună ca a noastră. (…) Contează dacă România are un proiect. Unde vrem să ajungem e intrebarea. Vrem să devenim cei mai buni sau doar vrem să existăm? Asta e întrebarea mea”, a explicat Gheorghe Hagi.
El consideră că dacă oamenii spun că nu se poate, atunci am căzut în groapă şi va fi greu să mai ieşim de acolo. “Dacă noi credem că totul e cu nu, eu zic că am căzut în groapă şi va fi foarte greu să mai ieşim. Dacă luăm pe Da se poate, încercăm să împingem în altă direcţie, adică toţi oamenii care sunt pozitivi, văd înainte, se uită înainte şi cred în succes şi pot face lucrurile să iasă în faţă. Cu nu se poate, nu putem, am ajuns nu ştiu unde, e greu să ne batem cu nu ştiu cine, atunci cred că deja ţi-ai pus în minte că nu se poate. Trebuie să schimbăm total optica şi să mergem pe a fi pozitiv şi a crede”, a mai spus Hagi, care crede că indiferent ce antrenor vine la naţională va avea probleme în absenţa unui proiect.
Hagi mai spune că nu trebuie atacaţi jucătorii care au fost la campionatul european de tineret. “Nu vă mai luaţi de jucătorii care au fost la europene. Nu jucătorii sunt de vină, ei trebuie să aibă un mediu bun, ei trebuie să aibă în faţa lor nişte profesori, nişte mentori, nu ei sunt de vină, ei sunt doar o consecinţă, la ei ce se vede e rezultatul, e pe teren, se vede când în spate nu merg lucrurile. Trebuie să avem răbdare cu ei, trebuie să ştim să îi creştem, să îi băgăm într-un mediu cum trebuie, aşa cum am crescut eu în anii ‘80-‘90”, a mai declarat Hagi.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro