Gheorghe Tadici si sindromul Mourinho

Pina la urma, Goliatul campionatului feminin de handbalul a fost rapus la poalele Timpei in cel mai tensionat si mai frumos derby din ultimii ani. Cu Simona Gogirla baletind delicat prin ochiurile navodului de trupuri vilcene, “arbaletind” din umar sau tragind dezinvolt de la sold ca serifii texani, cu Munteanu si Spirova dublindu-si parca numarul de brate precum zeitatile hinduse, cu pintenul de galera al Anetei Barcan strapungind constant plexul Oltchimului, Rulmentul a stapinit jocul din primul si pina-n ultimul minut. Nici accidentarile Roxanei Gatzel sau Stelutei Luca si nici mult trimbitatele erori de arbitraj n-au turnat plumb in genunchii “nationalei” vilcene in masura in care a facut-o chiar starostele ei.

”Victoria la 8 goluri diferenta”cu care plusa Tadici in razboiul psihologic de dinaintea meciului, a adormit Oltchimul, dar a trezit fetele Rulmentului care-au “crapat” antrenindu-se cu ea-n gind, asa cum “crapau” mitele lui Creanga jucindu-se cu motateii atirnati la soba. Meciului “de rutina” pregatit de Tadici, “challengerele” Marianei i-au opus un meci pe viata si pe moarte, un meci pe care s-au rastignit, de care s-au agatat cu unghiile si cu dintii. Cu Gilca anihilata magistral si cu Maier apatica, Oltchimul n-a fost decit o flasneta de individualitati razletite, in timp ce Rulmentul a fost tot timpul un corp pe care curgerea mingii din nacelele pivotilor in combinatiile centrului, era imprimata precum un tatuaj.

In timp ce Oltchimul a venit ca la un picnic electoral, cu iodlere-nvatate-n champions-league si cu placinte cu ravase, Rulmentul a “vislit” pina la epuizare, stringind din dinti si aruncindu-si mereu incheieturile catre zmeiele drapate in strigat de trompeta ale galeriei brasovene. In timp ce Mariana Tarca a venit cu o tactica, Gheorghe Tadici a venit doar cu o proclamatie de invincibilitate al echipei sale.

Victoria Rulmentului a rascolit insa toti demonii orgoliului lui Tadici. Turbinca cu umori a nabadaiosului antrenor a refulat, improscind pe toata lumea si pecetluind citeva sentinte implacabile. Prima ar fi ca intepenirea mintii intr-o “poza” glorioasa rugineste incheietura si glezna. A doua, ca trebuie sa te temi cel mai mult de fair-playul unei sportive de caracter cu care nu ai fost fair-play. Simona Gogirla a aratat din plin nu numai ca merita prezenta la mondial, dar mai ales ca stie sa “rasplateasca” cum se cuvine neincrederea “investita” in ea. Iar a treia si cea mai dezolanta e ca atunci cind nu stii niciodata sa pierzi, dar reusesti intotdeauna sa te pierzi, vei sfirsi prin a nu mai stii nici sa cistigi.

Niciodata nu l-am auzit pe Tadici reprosindu-si vreo greseala sau asumindu-si vreo infringere. Mai mereu l-am auzit insa acuzindu-i pe altii, blestemind, amenintind, invocind tradarea fortunei si-a arbitrilor. Contaminat cu sindromul Mourinho, dar depasindu-l pe portughez in aroganta si paranoia, Tadici pune mereu in scena aceeasi reprezentatie, impanata cu pantomime grotesti, cu calomnii si acuze apocaliptice. Si tot punind-o in scena, a ajuns un maestru al genului.

Actionarea in instanta a Marianei Tirca pentru “instigare la violenta” si a arbitrilor pentru “favorizarea accidentarii” lui Gatzel si Luca, reprezinta, intr-adevar, o “capodopera”. Dar ea paleste, in fata celei mai desavirsite “reusite” a maestrului: transformarea jucatoarelor vilcene in cutii de rezonanta ale aberatiilor sale. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, in gura Luminitei Hutupan si-a Stelutei Luca, vorbele lui Tadici suna parca “mai altfel”,.... mai sinistru si mai gaunos si mai intristator.

Codrut Alin Feher, 36 de ani, Brasov, este cistigator al concursului "Talentul Anului" la Gala Premiilor Ioan Chirila 2007.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro