- UTA - FARUL 1-1. Gică Hagi (59 ani) s-a certat cu arbitrul Marcel Bîrsan (42 ani) pe teren, în minutul 57, la un duel în careul advers între Mihai Bălașa (29 de ani) și Denis Hrezdac (22 de ani).
- „Regele” a răbufnit la interviuri, susținând că trebuia acordat penalty pentru Farul.
În minutul 57 al meciului, în careul arădenilor a avut loc un duel între Hrezdac și Bălașa, în care ambii jucători ajung la pământ.
Gică Hagi a protestat vehement la marginea terenului, iar arbitrul Marcel Bîrsan i-a acordat cartonașul galben. A purtat apoi o scurtă discuție despre fază, însă „Regele” n-a acceptat argumentele arbitrului și a continuat să conteste decizia.
UTA - FARUL. Gică Hagi s-a certat cu arbitrul pe teren, apoi a răbufnit la TV
„Am încercat să ajungem în careu, am băgat ce am putut să bag, dar… Să nu dai penalty la Bălașa… Să nu te duci la VAR, e prea de tot, pe cuvântul meu. Să mi se povestească nu știu ce, că nu știu ce a făcut. Ce să analizeze? E penalty, s-a văzut din tribună, de peste tot, l-a ținut, a dat cu capul, aia e.
Ce să cer explicații? N-am ce să cer, cine sunt eu? Sunt antrenor și atâta, n-avem ce să facem. Când îl vezi că e clar, scuzați…
Arbitrul a făcut semn că de ce a iuțit jocul adversarul. Pai, să jucăm numai la 2-3 minute, static totul.
Cu FCSB am primit în ultimul minut penalty, toată conducerea a spus că nu a fost penalty, de la altă conducere, aia mare! Și n-a zis nimeni nimica și am luat bătaie”, a explicat Hagi la Prima Sport.
Lăsând la o parte tranziția negativă, cred că și adversarul era bun, în rest am dus până la sfârșit, nu ne-am pierdut, am fost inspirat de l-am trimis pe Dican sus, la cap, data trecută nu mi-a ieșit, acum mi-a ieșit. Gică Hagi, antrenor Farul Constanța
Bălașa, despre faza la care a cerut penalty: „Mai mult de atât nu știu ce vrea Marcel Bîrsan”
Și Bălașa, fundașul Farului, l-a atacat pe Bîrsan: „Nu poți să vorbești cu el, așa sunt arbitrii de la noi”.
„E un egal, dar eu cred că meritam mult mai mult. Am dominat jocul, am avut ocazii, dar domnul arbitru și cei de la VAR nu știu ce au făcut.
Am fost luat în brațe, m-am zbătut să ajung la minge, dar nu am putut. Mai mult de atât nu știu ce vrea Marcel Bîrsan.
Nu poți să vorbești cu el. Așa sunt arbitrii de la noi. În seara asta a venit cu un obiectiv clar aici. Nu îmi place să vorbesc de arbitraj, dar să continuăm așa nu se poate.
Noi am ratat foarte mult, dar pe viitor o să ne intre și mingea în poartă. Ne așteptam la mai multe puncte. Sperăm să creștem de la meci la meci”, a spus Bălașa.