Gheorghe Popescu, președintele clubului Farul Constanța, a declarat că a simţit ruşine, joi seară, după ce toate cele trei reprezentante ale României au fost eliminate în turul doi preliminar al Conference League.
"Este o zi neagră, am pierdut contra unor echipe din ţări aparent inexistente pe harta fotbalului. Acum mi-e teamă de mai rău, am pus vârful unui picior în prăpastie. E o ruşine, asta am simţit, ruşine. Era accident dacă se întâmpla cu una, dar toate 3?”, a declarat Popescu, înainte de meciul cu Rapid, din Liga I.
Joi seară, au fost eliminate toate cele trei reprezentante ale României în Conference League, FCSB, Sepsi şi CSU Craiova.
Tot în această săptămână, CFR Cluj s-a calificat în al treilea tur preliminar al Champions League. Această calificare îi asigură echipei clujene prezenţa în faza grupelor unei competiţii europene, fie ea UCL, Europea League sau Conference League, în funcţie de rezultatele viitoare, informează News.ro.
Citește și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro