- Fostul portar lituanian Giedrius Arlauskis (37 de ani) nu este impresionat de Louis Munteanu (22 de ani), atacantul echipei CFR Cluj.
Munteanu e golgheter în Liga 1, cu 20 de goluri marcate în 29 de meciuri, însă Arlauskis crede că jucătorul transferat de ardeleni de la Fiorentina nu a demonstrat încă nimic.
Giedrius Arlauskis, despre Louis Munteanu: „Trebuie să mai bea niște lapte”
Campion în România cu trei echipe diferite, lituanianul consideră că Munteanu va putea fi considerat un atacant bun în momentul în care va reuși aceleași performanțe și într-un campionat mai puternic.
„Nu. De ce să-mi placă Louis Munteanu? Hai, lasă-mă și cu ăsta! Să mai joace, să mai dea goluri, să facă pasul în fotbalul mare și apoi vedem.
Acum, dacă dai câteva goluri în România, ești comparat cu cei mai buni jucători. Oameni care au mâncat rahat în fotbal an de an, zi de zi, îl pun deja în vitrina cu cei mai buni jucători pe un băiat care a dat câteva goluri.
Nu, nu e așa. Trebuie să mai bea niște lapte, cum zic eu, ca să ajungă acolo. Nu cu vorbe, cu fapte. Da, e golgheter, bravo lui. Dar fiecare echipă are un jucător de vârf, mai piesă, cu mai multe goluri și pase decisive”, a spus Arlauskis, citat de fanatik.ro.