Cristian Geambașu: Jucătorul, minutul și scorul

• Grădinescu pledează pentru un model de comentariu pe care el însuși îl ocolește.

Am citit cu plăcere interviul pe care Emil Grădinescu i l-a dat colegului meu Dan Udrea. Pe Emil îl cunosc din timpuri imemoriale, de când eram colegi la un liceu populat de olimpici internaționali. La matematică. Nimic mai logic, am ajuns amândoi jurnaliști de sport. El la microfon, eu la pix, apoi la tastatură. Câștig el.

Comentatorul, parte a peisajului

Subiectul interviului: comentariile meciurilor de la Euro efectuate de echipa ProTV. Emil observă supraîncărcarea oamenilor de la microfon și abuzul de statistici care de la un punct încolo îți pot abate atenția de la meciul propriu-zis. Perfect de acord.

Tot Emil este de părere că un bun comentariu nu ar trebui să te facă să vorbești la final despre comentator. „Știți ce înseamnă un comentariu reușit? Unul care să nu deranjeze, care să fie acceptat că face parte din peisajul meciului. Comentatorul nu trebuie să fie personaj principal, e ca un arbitru, dacă despre el nu se vorbește după meci, atunci a avut o prestație excelentă”, completează el.

Modelul Sky Sports?

Păi, cum facem? Descrierea aceasta nu se potrivește deloc cu modelul patentat de excelentul crainic Emil Grădinescu.

Om care dincolo de relatarea nuanțată a evenimentelor de pe teren are opinie critică, angajează păreri personale și folosește umorul ca armă împotriva plictiselii și a clișeelor care pândesc la tot pasul.

Cum ar suna un meci comentat de tandemul Emil Grădinescu - Costi Mocanu după modelul invocat de Costi, al celui de pe Sky Sports, la meciul Italia - Albania 2-1. Acolo unde, susține colegul lui Emil, comentariul se rezuma la numele jucătorilor care erau la minge. 

Georgescu la balon

Nu e cam puțin, dragă Emil și dragă Costi? Nu-i cam minimalist, ca să nu zic banal și prolix?

Sigur, în materie de estetică a comentariului s-ar putea să am un handicap în dispută cu niște profesioniști ai acestuia, dar când eram copil și îl auzeam pe Radu Urziceanu spunând neutru „Georgescu la balon”, iar acel Georgescu era marele Dudu Georgescu parcă îmi doream altceva.

Nu glume proaste și paradă de câtă tactică știe comentatorul, dar altceva. Ceva ce am descoperit ascultându-i odinioară pe Thierry Roland și Jean Michel Larque la meciurile naționalei Franței.

Ori pe Bernard Pivot, recent dispărut dintre noi, omul care astăzi discuta în studio cu Mario Vargas Llosa sau cu Umberto Eco, iar a doua zi comenta un meci de la Mondiale cu o spontaneitate veselă care te câștiga de la primele cuvinte. 

Replici umanoide ale AI?

Nu, Emil, comentatorul unui meci nu trebuie să fie un soi de arbitru. Cel puțin asta cred eu. Nu trebuie să își sublimeze personalitatea într-o prestație aseptică, incoloră și inodoră. Dar sunt convins că tu știi toate astea și apelezi la un terapeutic exercițiu de modestie.

Ferească sfântul zeu al fotbalului ca tu și ceilalți foarte buni comentatori de astăzi, cu multe clase peste cei din trecut pe care încă-i plânge lumea, să vă încarcerați la „minutul și scorul”. Vorba inegalabilului Dan Voicilă.

Nu vă iese nici vouă mereu, câteodată sunteți subiectivi, uneori ostentativi, alteori cam prea bășcălioși. Dar ar fi trist să vă transformați în replici umanoide ale Inteligenței Artificiale care doar enumeră numele jucătorilor. 

Amintiri din Groapă

Bine, la noi e și greu să reușești așa ceva când comentezi cu galeria lui Dinamo care joacă tontoroiul pe copertina de deasupra ta, amenințându-te că îți face felul dacă spui ceva rău de ai lor.

Am trăit împreună cu Emil o astfel de experiență la un derby de demult Dinamo-Steaua în Ștefan cel Mare. Țin minte cum și-a păstrat cumpătul Emil și l-am admirat.

Apoi, după ce am comentat alături de Mihai Mironică meciul de pomină Dinamo-Foresta 4-5, am decis să mă limitez la a fi înjurat doar la masa presei, nu și la postul de comentator.