Arda Turan, mijlocașul care a jucat la Barcelona între 2015 și 2020, este acuzat de proprietarul unei vile de lux pe care jucătorul turc o închiriase în oraș că a provocat locuinței daune de 230.000 de euro.
Printre altele, proprietarul vilei a povestit că turcul și prietenii săi au rupt niște perdele pe care au încercat să le transforme în „hamuri și leagăne sexuale”.
Vila avea șapte dormitoare, nouă băi, un salon de 100 de metri pătrați, o sală de cinema, o încăpere virtuală de golf, un garaj în care încăpeau opt mașini și o piscină infinity din care se vedea întreaga Barcelonă, scrie publicația El Periodico de Espana.
Ziarul prezintă de altfel și numeroasele probe de la dosar, sub forma a peste 500 de fotografii care arată dimensiunea distrugerilor provocate de celebrul chiriaș.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro