Dinamo București a pierdut și finala mică a EHF European League la handbal masculin, fiind învinsă la doar un gol diferență de Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31.
Dinamo București - Rhein-Nekar Lowen 31-32
Formația antrenată de Xavier Pascual nu a reușit să câștige nici bronzul în EHF European League.
„Dulăii” au fost învinși de Rhein-Nekar Lowen, după un meci în care bucureștenii au arătat din nou semne de slăbiciune pe faza defensivă.
Principalii marcatori ai partidei au fost Kirkelokke 6 goluri, Kohlbacher 6, pentru Lowen, respectiv Rosta 6, Ali Zein 5, Kasparek 5, Akimenko 5, pentru Dinamo Bucureşti.
Pentru trofeul European League vor juca, tot duminică, Fuchse Berlin şi SG Flensburg-Handewitt.
Sâmbătă, în semifinalele de la Hamburg, Dinamo a cedat în faţa echipei SG Flensburg-Handewitt, scor 32-38 (11-18), iar Rhein-Nekar Lowen a pierdtu cu Fuchse Berlin, scor 24-33 (11-16).
Dinamo Bucureşti s-a calificat în premieră la Turneul Final Four după ce a eliminat în sferturi formaţia daneză Skerg Handbold (28-27 şi 38-34).
Campioana Dinamo Bucureşti a mai jucat semifinale în această competiţie în 2004, când a ratat finala fiind eliminată de BM Altea.
Fuchse Berlin este deţinătoarea trofeului.
Sursa: news.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro