Naționala masculină de handbal a României s-a calificat în ultimul tur al preliminariilor Campionatului European din 2018, duminică, după ce a învins Israelul cu scorul de 32-21 (17-10), în Sala Sporturilor din Călărași, în manșa secundă a play-off-ului, anunta Agerpres.Tricolorii au câștigat și meciul tur, cu scorul de 30-27 și vor face parte din a patra și ultima urnă valorică la tragerea la sorți.
Echipa antrenată de Aihan Omer a început bine partida, spre deosebire de partida tur, și a condus cu 3-1 (min. 5) și 4-2 (8), iar apoi diferența a crescut la patru goluri, 7-3 (13). În min. 23, scorul era de doar 11-10 pentru România, dar tricolorii au dominat finalul de repriză și la pauză scorul era de 17-10.
Naționala noastră și-a păstrat diferența în partea secundă, iar în ultimele minute și-a mărit avansul pe tabelă, de la 27-20 (55) la 32-20 (59), scorul final fiind de 32-21 pentru România.
Fostul mare portar român Alexandru Buligan face parte din staff-ul tehnic al echipei israeliene, condus de suedezul Per Carlen.
Tragerea la sorți a grupelor preliminare va avea loc pe 14 aprilie, la Dubrovnik (Croația). Vor șapte grupe a câte patur echipe, iar primele două formații, precum și cea mai bună echipă de pe locul al treilea se vor califica la turneul final, programat în Croația, în perioada 12-28 ianuarie 2018.
La Călărași au evoluat echipele:
România: Mihai Popescu, Ionuț Irimuș — Ionuț Ramba (4 goluri), Andrei Mihalcea (4), Valentin Ghionea (3), Marius Sadoveac (3), Cristian Fenici (1), Mihai Rohozneanu, Marius Novanc (1), Alexandru Csepreghi (4), Dragoș Oprea (4), Ionuț Georgescu (3), Dan Savenco, Ciprian Șandru (2), Nicușor Negru (1), Florin Dospinescu (2). Selecționer: Aihan Omer.
Israel: Gil Yaakov, Oren Meirovich — Tal Gera (2), Chen Pomeranz (4), Vladislav Kofman, Niv Levy (1), Omri Kushmaro, Omer Davda (1), Ram Tutkenitz (5), Amit Yehiel Stelman (3), Elad Yosef Kappon, Alexander Chudnovsky (3), Tal Hershkowitz (1), Amit Yehuda Gal (1), Gil Pomeranz. Selecționer: Per Carlen.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro